Unde nu-i cap, vai de tot corpul. S-a urcat pe fântână să culeagă vișine și a alunecat în gol

Unde nu-i cap, vai de tot corpul. S-a urcat pe fântână să culeagă vișine și a alunecat în gol

O femeie de 58 de ani, din satul Horodistea, comuna Păltiniș, a fost salvată, în această dimineata, de pompierii din Darabani dintr-o fântână adâncă de 15 de metri.

Apelul de ajutor a fost înregistrat putin inainte de ora 08.00. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani. Unul dintre pompieri a coborât în fantana si a adus femeia la suprafață. Aceasta a fost preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță si transportata la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Femeia a povestit că a urcat pe fantana sa culeagă vișine și intr-un moment de neatenție a alunecat și a căzut în gol.

Stirea anterioara

Comunicat PSD Botoșani: „Președintele PSD beneficiază de prezumția de nevinovăție. Organizația îl susține în continuare pe Liviu Dragnea”

Stirea Urmatoare

Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.