Amendă de 10.000 de lei pentru bagaje pline cu alcool ascuns şi nedeclarat
Un pompier din Botoșani, în lotul național al României la Campionatul European de Sporturi pentru Pompieri
Un pompier din Botoșani face parte din lotul reprezentativ al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) care participă, în perioada 17–23 august 2025, la Campionatul European de Sporturi pentru Pompieri – European Championship in Firefighting Sport, desfășurat la Ostrava, în Cehia.
Este vorba despre plutonierul Andrei Baltag, pompier în cadrul ISU Botoșani și campion național la proba „Pista cu obstacole pe 100 de metri”. Alături de acesta, din Botoșani face parte din delegația României și căpitanul Adrian Loluță, care îndeplinește funcția de șef al lotului național.
Participarea lui Andrei Baltag la competiția europeană vine după rezultatele foarte bune obținute în competițiile naționale și reprezintă o nouă provocare pentru pompierul botoșănean, care își va măsura forțele cu sportivi din alte 10 țări. Proba la care s-a remarcat, „Pista cu obstacole pe 100 de metri”, presupune viteză, forță, precizie și o foarte bună condiție fizică – calități importante și în misiunile desfășurate de pompieri.
Lotul reprezentativ al IGSU este format din 13 salvatori români, proveniți din mai multe inspectorate pentru situații de urgență din țară: ISU Bacău, ISU Bihor, ISU Botoșani, ISU Constanța, ISU Iași, ISU Sibiu și ISU Neamț.
În cadrul concursului internațional, pompierii români își vor demonstra pregătirea în patru probe: scara de fereastră, pista cu obstacole pe 100 de metri, ștafeta 4×100 de metri și realizarea dispozitivului la motopompă.
Competiția, organizată sub egida CTIF – Asociația Internațională a Serviciilor de Pompieri și Salvare, reunește echipe din 11 țări. Dincolo de rezultatele sportive, evenimentul reprezintă o oportunitate pentru schimb de experiență, perfecționarea pregătirii și consolidarea cooperării dintre pompierii din diferite state.
Pentru ISU Botoșani, prezența plutonierului Andrei Baltag în lotul național, alături de căpitanul Adrian Loluță, este un motiv de mândrie și o confirmare a rezultatelor obținute de pompierii botoșăneni în competițiile de profil.
Le dorim mult succes lui Andrei Baltag și întregii echipe a României la competiția de la Ostrava!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.