Trei minori și doi adulți au ajuns la spital în urma unui accident produs în apropierea localității Dersca
Doi adulți și trei minori au ajuns la spital în urma unui accident rutier care s-a produs azi noapte în apropierea localității Dersca, în care a fost implicat un singur autoturism.
La locul evenimentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță. Forțele de intervenție au constatat că toți cei cinci pasageri erau conștienți și cooperanți, fiind preluați de echipajele medicale pentru acordarea primului ajutor și transportul la spital.
De asemenea, pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu, prin deconectarea bornelor bateriei.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani atrage atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație pentru prevenirea unor astfel de evenimente.
Pompierii militari rămân mobilizați 24/24 pentru a răspunde rapid oricărei situații de urgență și pentru a acorda ajutor specializat celor aflați în pericol.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.