Trei familii din George Enescu, Brăești și Curtești, la un pas să rămână fără acoperiş deasupra capului

Trei familii din George Enescu, Brăești și Curtești, la un pas să rămână fără acoperiş deasupra capului

Seria incendiilor generate de nerespectarea regulilor şi măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la utilizarea coşurilor de fum continuă.

Luni, 18 ianuarie a.c., trei familii din George Enescu, Brăești și Curtești au fost la un pas să rămână fără acoperiş deasupra capului, pentru că nu şi-au curăţat coşul de funingine sau nu l-au protejat termic față de materialele combustibile. O altă familie din Flămânzi putea să plătească scump greșeala de a improviza o afumătoare în coșul de evacuare a fumului.

În ciuda temperaturilor scăzute, pompierii botoșăneni au intervenit prompt, reuşind să stingă incendiile înainte ca acestea să producă pagube materiale însemnate.

Coşurile de fum defecte, neprotejate sau necurăţate se află printre cele mai frecvente cauze care generează incendii la Botoşani, în sezonul rece şi nu numai.

Cele mai multe evenimente ar putea fi prevenite dacă s-ar respecta o serie de reguli şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor. De aceea este bine de ştiut că sobele folosite pentru încălzit pe timp de iarnă şi cele folosite pentru preparatul hranei, trebuie să aibă coşuri pentru evacuarea fumului executate din cărămidă pe fundaţie proprie. La trecerea prin planşeele executate din lemn sau alte materiale combustibile, pereţii coşului de evacuare trebuie să aibă grosimea de minim 25 cm. Pe porţiunea din spaţiul podului, coşurile vor fi tencuite şi văruite. Sobele metalice (fără acumulare de căldură) trebuie să fie amplasate pe un postament izolator din cărămidă. Atât sobele metalice, cât şi burlanele vor fi amplasate la distanţă de cel puţin 1 m faţă de pereţii construiţi din lemn, uşi şi alte elemente care se pot aprinde cu uşurinţă. Burlanele sobelor metalice folosite pentru încălzire nu vor fi scoase prin planşee şi acoperişuri combustibile, ci vor fi racordate în mod obligatoriu la coşuri din zidărie de cărămidă. Coşurile, indiferent de construcţia lor, se vor curăţa de zgură o dată la cel mult două luni de funcţionare.

Stirea anterioara

Românii care intră direct în carantină. A fost actualizată lista ţărilor pentru care românii trebuie să între în carantină

Stirea Urmatoare

Femeie din Cervicești preluată elicopterul SMURD după ce a fost găsită inconștientă în casă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.