TRAGIC! Elevul unei școli din Dorohoi a ieșit cu prietenii la scăldat, dar totul s-a terminat tragic

TRAGIC! Elevul unei școli din Dorohoi a ieșit cu prietenii la scăldat, dar totul s-a terminat tragic

În seara zilei de vineri, 14 iulie 2023, pompierii au fost solicitați să intervină pentru căutarea unui tânăr, în vârstă de 14 ani, care a intrat în apele râului Prut, pe raza localității Rădăuți Prut și nu a mai ieșit la suprafață.

Din primele informații, acesta era cu mai mulți prieteni, care au încercat să îl salveze. Nu au reușit și au sunat la 112 după ajutor.

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Coțușca și Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două bărci, dar și o ambulanță aparținând SAJ Botoșani. După mai bine de trei ore de căutări, în jurul orei 00:30, băiatul a fost găsit. Din nefericire nu a răspuns manevrelor de resuscitare. 

Este vorba de un copil de 14 ani, absolvent al Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, iar zilele acestea urma să afle la ce liceu a intrat.

Stirea anterioara

Reguli noi pentru elevi: Vor putea termina doi ani de școală într-unul! Condițiile care trebuie îndeplinite

Stirea Urmatoare

Cum este afectat tenul de consumul de alcool

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.