Sfaturi de la pompieri, cum să vă protejaţi de caniculă

Sfaturi de la pompieri, cum să vă protejaţi de caniculă

Potrivit atenţionării meteorologice „Cod Galben”, transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie – Centrul Meteorologic Regional Moldova, în perioada 14 şi 17 iulie 2011, Indicele de Temperatură – Umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi în 8 judeţe din Moldova printre care şi Botoşani. Pentru a limita efectele caniculei, Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă din judeţ, precum şi serviciile publice deconcentrate cu rol de sprijin în gestionarea situaţiilor de urgenţă, au fost avertizate să aplice prevederile Planului de măsuri pentru diminuarea efectelor secetei şi/sau caniculei, aprobat  prin Ordinul Prefectului nr. 109 din 16.06. 2011.

Întrucât sunt prognozate temperaturi în creştere, se impune luarea unor măsuri preventive în vederea limitării producerii unor situaţii de urgenţă, care se pot solda cu pagube materiale importante sau chiar cu pierderi de vieţi omeneşti. În locurile în care vegetaţia este uscată, datorită temperaturilor ridicate sau a secetei, aprinderea focurilor nu este permisă. Se recomandă ca în intervalul orar 14 -20 să nu fie aprins focul în propriile gospodării.

Focul deschis se poate folosi numai în vetrele special amenajate sau la o distanţă de minim 100 de metri de marginea (liziera) pădurii. Se va curăţa vegetaţia din jurul vetrei, iar focul va fi păzit în permanenţă. Copiii vor fi supravegheaţi pentru a nu transporta jar sau alte materiale aprinse în afara vetrei de foc. La plecare, focul va fi stins prin stropirea cu apă a jarului până la stingerea totală a acestuia, lucru absolut necesar datorită posibilităţii reaprinderii acestuia la orice adiere de vânt. Recipientele cu gaze lichefiate (GPL, oxigen etc.) trebuie păstrate astfel încât să fie ferite de acţiunea directă a razelor solare sau stropite periodic cu jeturi de apă, în vederea răcirii lor.

La depozitarea unor materiale uşor inflamabile (furaje, cărbune, rumeguş, bumbac) trebuie avut în vedere faptul că acestea în condiţii specifice de temperatură şi umiditate se pot autoaprinde. De asemenea, pe timpul transportului furajelor cu autovehicul, trebuie să se asigure buna funcţionare a acestora şi dotarea lor cu materiale de stingere.

Administraţiile publice locale au obligaţia să afişeze în locurile des frecventate de cetăţeni regulile şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor specifice acestei perioade, să stabilească locurile unde se pot efectua lucrări cu foc deschis şi persoanele desemnate să supravegheze, să interzică utilizarea focului deschis în apropierea locuinţelor, anexelor gospodăreşti şi a depozitelor de furaje, pe terenuri acoperite de vegetaţie uscată, mai ales când sunt amplasate în apropiere de păduri, plantaţii sau obiective cu risc ridicat de incendiu, să atenţioneze împreună cu administratorii fondului silvic pe cei care tranzitează pădurea sau desfăşoară activităţi în acest areal asupra consecinţelor pe care le pot avea folosirea focului deschis sau fumatul în pădure (în pădure focul se va face în locuri special amenajate, iar dacă acestea nu există focul se va face în locuri cât mai îndepărtate de arbori şi vegetaţie; la plecare se va stinge jarul).

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.