Raclă cu Sfinte Moaşte aduse pentru totdeauna la Biserica Vovidenia din Botoșani

Raclă cu Sfinte Moaşte aduse pentru totdeauna la Biserica Vovidenia din Botoșani

Sâmbătă, 10 iunie 2017, Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei va fi prezent la Biserica „Vovidenia” din Botoşani. Împreună cu un sobor de preoţi şi protopopul Lucian Leonte, IPS Teofan va oficia începând cu ora 18:00, Slujba Vecerniei şi Litia în cinstea Duminicii Tuturor Sfinţilor.

Cu acest prilej se va sfinţi Racla cu Moaştele Sfinţilor Ecaterina, Efrem cel Nou, Ioan Rusu şi sf. Ierarh Ignatie, care va rămâne în lăcaşul de cult pentru totdeauna.

Sfintele moaşte au fost aduse din Grecia cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cu aprobarea IPS Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu bunăvoinţa IPS MELITON, mitropolit al bisericii ortodoxe elene de Maraton (care a trecut la cele veşnice anul trecut) şi cu ajutorul pr. Protopop Lucian Leonte.

O contribuţie importantă o au şi câţiva creştini ortodocşi care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

„Aceste sfinte moaşte sunt însoţite de documente care atestă autenticitatea. A fost o dorinţă a noastră mai veche, iar demersurile au durat câţiva ani. Aceasta este bucuria pe care ne-o face Maica Domnului prin Sfinţi în ajunul Duminicii Tuturor Sfinţilor, pe care o sărbătorim pe 11 iunie. Este o binecuvântare pentru toţi creştinii de acum şi pentru generaţiile următoare“ a spus pr. Partenie Apostoaie, parohul Bisericii Vovidenia din Botoşani.

Racla a fost confecţionată în atelierele patriarhiei din alamă, argint şi argint aurit şi poartă emblema Patriarhiei Române, iar Sfintele Icoane sunt din email.

Biserica Vovidenia este, astfel, singura biserică de mir din judeţul Botoşani care deţine Sfinte Moaşte pentru închinare.

Stirea anterioara

Reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului va acorda audiențe cetățenilor botoșăneni

Stirea Urmatoare

Poliţiştii botoşăneni alături de elevii Liceului Teoretic Anastasie Başotă Pomîrla, în Săptămâna Altfel

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.