Prefectul: Şantierele cu lucrări avansate pe reţele de apă şi drumuri vor fi finalizate în acest an

Prefectul: Şantierele cu lucrări avansate pe reţele de apă şi drumuri vor fi finalizate în acest an

Conform ultimelor informaţii venite de la Ministerul Dezvoltării Regionale, în 2014 vor fi finalizate toate lucrările de alimentare cu apă, canalizare şi reabilitare drumuri, aflate într-un stadiu de peste 60%.

„Modul de finanţare a acestor lucrări, menite să ridice standardele de viaţă, nu va mai ţine cont de apartenenţa politică a primarilor. De multe ori au fost finanţate haotic, iar multe firme au aşteptat ani buni sa-şi recupereze banii pe lucrările efectuate. În acest an se va echilibra, într-un fel, această situaţie.”, a explicat prefectul Costică Macaleţi.

Conform datelor centralizate la nivelul Prefecturii, în judeţ sunt şapte proiecte pe alimentare cu apă şi modernizare drumuri care au depăşit stadiul de lucrări anunţat de minister ca fiind punct de plecare pentru finanţare. Este vorba despre drumurile judeţene Corlăteni – Podeni – Vorniceni, şi Vorona- Joldeşti, de utilităţile străzii Dumbrava Roşie din Dorohoi, precum şi de alimentările cu apă din Adăşeni, Mihălăşeni, Vorona şi Tudora. Alte câteva sunt proiecte ce au fost finalizate şi îşi aşteaptă ultimele plăţi.

Declaraţii făcute de la vârful MDRP arată că, din păcate, în anii trecuţi, de la acest minister au fost iniţiate într-un mod haotic peste 3.000 de şantiere, neexistând nicio strategie, un minim pachet de criterii de prioritizare. De aceea s-a luat decizia ca în acest an să se finanţeze tot ce înseamnă alimentări cu apă şi canalizare care sunt în stadiu de execuţie la cel puţin 60%, plus drumurile judeţene şi comunale care sunt în lucru la peste 70%.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.