Pompierii botoșăneni, chemaţi în sprijin de 140 de ori în şapte zile

Pompierii botoșăneni, chemaţi în sprijin de 140 de ori în şapte zile

Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină în 140 situaţii de urgenţă, în medie de 20 de ori pe zi. Este vorba de zece incendii, 17 misiuni de înlăturare a ţurţurilor formaţi pe marginea acoperişurilor clădirilor din municipiul Botoşani, care se puteau desprinde oricând şi răni trecătorii sau avaria maşinile parcate în zonă, două intervenţii pentru salvarea unor animale, o intervenţie pentru asigurarea măsurilor p.s.i. la aterizarea/decolarea unui elicopter SMURD şi aproape 100 de intervenţii pentru acordarea primului ajutor medical.

În 11 situaţii, riscul generării unor evenimente grave a fost înlăturat până la sosirea echipajelor inspectoratului de către membrii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă.

Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate 103 persoane. Totodată, au fost salvate bunuri materiale în valoare de peste 800.000 lei.

În urma situaţiilor de urgenţă, două persoane au decedat (un bărbat de 51 de ani din Truşeşti şi o femeie de 84 de ani din Coşula) şi s-au înregistrat pagube materiale în valoare de aproximativ 100.000 lei.

Incendii generate din neglijenţă

Exploatarea necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire şi fumatul în locuri nepermise au generat, săptămâna trecută, 14 incendii. Patru dintre ele au fost stinse de membrii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, înainte de sosirea echipajelor inspectoratului. În urma celor zece incendii, două persoane, respectiv un bărbat de 51 de ani din Truşeşti şi o femeie de 84 de ani din Coşula, au decedat. Cele două incendii, unul izbucnit ca urmare a fumatului în locuri nepermise, celălalt din cauza unui coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile,  au fost observate şi anunţate cu întârziere.

Ultimul incendiu s-a produs duminică, în locuinţa unei femei din Vlăsineşti, unde o sobă supraîncălzită a aprins bunurile din bucătăria casei. Flăcările s-au extins la acoperiş. Incendiul a fost stins de un echipaj aparţinând Gărzii de Intervenţie Săveni. Au ars cca. 25 m.p. din acoperişul casei, mai multe bunuri din bucătărie, două uşi, două geamuri, o masă, trei scaune şi un pat, valoarea pagubelor fiind estimată la cca. 7.000 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de cca. 30.000 de lei.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu care poate să apară la sobe, recomandăm câteva măsuri specifice:

-verificarea cu grijă a sobelor, canalelor şi coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;

-tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat prin cutremure, vibraţii, alunecări de tren etc. ori datorită vechimii imobilului constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

-curăţarea canalelor şi coşurilor de fum premergător sezonului rece (scânteile şi particulele aprinse ce ies pe coş pot ajunge la distanţe de 25 - 30 m şi sunt sursele care generează cel mai frecvent incendii);

-la trecerea prin planşee, zidăria coşului se va îngroşa cu un strat de 25 cm, lăsându-se un spaţiu de 20 cm între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

-distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului nu trebuie să fie mai mică de 10 cm

-montarea pe pardoseală, în faţa uşii de alimentare cu combustibil, a unei bucăţi de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 m;

-nu se vor introduce în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul, nu se va lăsa uşa de la focar deschisă şi nu vor fi supraîncălzite sobele;

-nu vor fi lăsaţi nesupravegheaţi copiii în încăperi unde sunt în funcţiune mijloace de încălzit.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

I.S.U. Botoșani scoate la concurs patru posturi din sursă externă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.