Polițiștii din Darabani au înființat „Patrula Școlară”

Polițiștii din Darabani au înființat „Patrula Școlară”

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au desfășurat o activitate educativă, menită să crească siguranța elevilor.

Astfel, pentru a implica elevii în menținerea siguranței colegilor lor,  aceștia au fost echipați cu palete de dirijare și veste reflectorizante inscripționate cu „PATRULA ȘCOLARĂ" și au asigurat, împreună cu polițiștii traversarea copiilor pe trecerile de pietoni din zona școlii.

Acțiune a urmărit responsabilizare tinerilor pietoni, dar și conștientizarea conducătorilor auto cu privire la prezența celor mici în proximitatea instituțiilor de învățământ.

Această activitate, cu participarea directă a elevilor, dă startul înființării patrulelor școlare, un proiect care are drept obiectiv, creșterea gradului de siguranță rutieră a elevilor.

Stirea anterioara

A furat patru umbrele și a ajuns la pușcărie

Stirea Urmatoare

Condamnat de Judecătoria Dorohoi la un an de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.