Poliţiştii botoşăneni alături de elevi în săptămâna prevenirii criminalităţii

Poliţiştii botoşăneni alături de elevi în săptămâna prevenirii criminalităţii

Două zile ale Săptămânii prevenirii criminalităţii 2018, respectiv 21 şi 22 mai, au fost dedicate prevenirii delincvenței juvenile și victimizării minorilor, poliţiştii de prevenire fiind alături de elevii din clasele liceale ale Liceului Teoretic Grigore Antipa și ai Liceului cu Program Sportiv Botoșani, în mijlocul cărora au derulat activităţi de informare.

Siguranţa pe Internet a fost subiectul dezbătut de poliţişti cu elevii în data de 21 mai la Liceul Teoretic Grigore Antipa Botoșani. Recomandările generale privesc protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente.

În data de 22 mai, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, alături de specialişti din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiiliere Antidrog Botoşani s-au întâlnit cu elevii Liceului cu Program Sportiv Botosani. Activităţile au avut caracter interactiv, tinerii primind informaţii cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte în diferite situaţii de risc, implicaţiile consumului de droguri la vârsta adolescenţei, precum şi recomandări de petrecere a timpului liber departe de tentaţia etnobotanicelor.

Activitatea efectuată face parte din Proiectul de prevenire a victimizării prin violență și consum de droguri în mediul școlar O școală sigură, derulat în parteneriat de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani. Activitățile în cadrul proiectului continuă azi la nivelul Școlii Profesionale de Cooperație Botoșani.

În cadrul activităților au fost distribuite materiale realizate în cadrul Programului local de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor, derulat în parteneriat cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică – Consiliul Judeţean Botoşani.

Activităţi similare au avut loc la şi la nivelul altor unităţi şcolare din judeţ.

Stirea anterioara

Tineri arestaţi pentru comiterea de infracţiuni

Stirea Urmatoare

Site-urile Temu și Shein au intrat în vizorul ANPC. Sfaturile instituției pentru consumatori

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.