Podul de la Milisăuți, Suceava, a fost închis. Există risc de prăbușire din cauza viiturilor

Podul de la Milisăuți, Suceava, a fost închis. Există risc de prăbușire din cauza viiturilor

Drumurile afectate de inundații, duminică, 1 iulie. Drumul național DN 2H, care face legătura între Suceava și Rădăuți, a fost închis total circulației, duminică, după ce podul din Milișăuți a fost afectat de viitură. Autoritățile propun ca rute alternative DN 17A (Ratoș - Dornești – Rădăuți) sau DN 2K (Milisăuți – Solca – Păltinoasa).

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a luat decizia închiderii circulației pe podul de la Milișăuți, de pe drumul național DN 2H, după ce acesta a fost afectat de viitura de pe râul Suceava. Sectorul de drum închis traficului auto este unul important pentru nordul Bucovinei, asigurând legătura între municipiile Rădăuți și Suceava.

„La prima vedere, este vorba despre o deplasare la nivelul pilelor și aparatelor de reazem ale podului. Obiectivul se află sub monitorizarea specialiștilor DRDP Iași, urmând ca, după evaluarea situației, să fie stabilite măsurile necesare remedierii”, au precizat reprezentanții DRDP Iași.

Stirea anterioara

Momente cumplite într-un tren CFR! Zeci de elevi au rămas blocați în câmp!

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.