Parohia Chişcăreni: Proiect umanitar „Dar din dar“

Parohia Chişcăreni: Proiect umanitar „Dar din dar“

În perioada 12-20 august 2015, în Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Chişcăreni, Protopopiatul Săveni, s-a derulat proiectul „Dar din dar“, în care copiii şi enoriaşii parohiei, împreună cu părintele Florea Vasile Viorel, au adus bucurie în sufletele oamenilor nevoiaşi din localitate.

Prima fază a proiectului s-a derulat în ziua de 12 august, când copiii  din parohie, însoţiţi de părintele paroh, au bucurat toţi bătrânii de la Azilul Săveni, oferindu-le pepeni verzi şi pepeni galbeni. În cea de a doua etapă, pe data de 15 august, o parte dintre enoriaşi au oferit la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, tuturor credincioşilor participanţi la Sfânta Liturghie, pâine şi peşte fript. Pe 18 august, în cea de-a treia etapă, 15 familii nevoiaşe din parohie au primit câte 5 găini. Ţinând seama că cel mai mare ajutor oferit omului e să-l înveţi să se descurce singur, oamenii ce au beneficiat de aceste daruri vor avea de acum zilnic hrană, îngrijind păsările primite. A patra etapă a proiectului s-a derulat pe 20 august, când părintele paroh, înconjurat de copiii parohiei, a adus un moment de fericire la Azilul de bătrâni din Săveni, oferind tuturor celor internaţi daruri şi câte o îngheţată.    

Bucuria dragostei ne-a unit pe toţi în acest proiect. Dăm slavă lui Dumnezeu şi aducem mulţumiri bunilor şi vrednicilor noştri credincioşi, în special domnilor Politic D. şi Acalfoaie S., ce ne-au stat alături şi au adus lumina acolo unde era mai multă nevoie, având conştiinţa că în iubire învinge cine trăieşte, iar în viaţă învinge cine iubeşte. Sursa: ziarullumina.ro.

Stirea anterioara

Cornel Șfaițer: „Traversăm o perioadă grea, cu rezultate foarte slabe”

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.