O nouă zi de „școală altfel” petrecută alături de pompieri la Dorohoi - FOTO

O nouă zi de „școală altfel” petrecută alături de pompieri la Dorohoi - FOTO

Alți 270 de copii s-au întâlnit marți, 28 martie 2023, cu pompierii, curioși să afle cu ce se ocupă aceștia. Dacă elevii de la Școala Gimnazială nr. 1 Văculești, Școala Gimnazială „Spiru Haret” și Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” din Dorohoi au ales să-i cunoască pe pompieri la ei acasă, la Detașamentul Dorohoi, cei de la Școala Gimnazială nr. 2 și Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” din municipiul Botoșani, i-au primit în vizită pe salvatori.

Indiferent de locul unde s-au desfășurat activitățile de informare și educare preventivă, copiii au aflat ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită, dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite fie că e vorba de incendii, inundații, cutremur sau descoperirea munițiilor rămase neexplodate.

Mai mult, au avut ocazia să studieze, îndeaproape, autospecialele folosite în misiunile operative și au ascultat cu interes cum funcționează fiecare accesoriu, în parte. Mulți dintre ei au aflat cum se protejează servanţii pompieri pe timpul incendiilor cu ajutorul aparatului de respirat cu aer comprimat și a căştii de protecţie. 

Toți au plecat acasă, să citească împrenă cu părinții, materialele de informare preventivă, din cadrul campanilor naționale “Nu tremur la cutremur”, „R.I.S.C. – Renunță! Improvizațiile Sunt Catastrofale”, „R.I.S.C. – Mai bine previi decât să nu fii!”, „R.I.S.C. – Siguranța NU e un joc de noroc!” și „Ai grijă la cea mai mare grijă:siguranța copilului tău”.

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Stirea anterioara

Ultimul spectacol din Programul „Povestiri din copilărie”!

Stirea Urmatoare

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice. Câți bani pot primi angajații

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.