Mulțumiri scrise adresate de Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani unor cetățeni

Mulțumiri scrise adresate de Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani unor cetățeni

Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a oferit diplome de recunoștință unor cetățeni ai municipiului Botoșani pentru spiritul civic de care au dat dovadă în momentul în care au asistat la comiterea de fapte antisociale.

Trei cetățeni, respectiv doi bărbați de 48 și 36 de ani și o femeie de 50 de ani, au dat dovadă de curaj și spirit civic în momentul în care au ales să intervină pentru sprijinirea forțelor de ordine.

Cei doi bărbați au fost martorii unui accident rutier și au observat că șoferul autoturismului responsabil de producerea acestuia este într-o stare vădită de ebrietate și încearcă să se sustragă, moment în care au decis să-l urmărească, concomitent cu sesizarea forțelor de ordine și au reușit să-l rețină până la sosirea acestora.

Ulterior, bărbatul a fost reținut, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis. Acesta avea permisul de conducere anulat, din anul 2018, pentru infracțiuni la regimul rutier, iar rezultatele probelor biologice au indicat o alcoolemie de 2,20 mg/l.

Femeia de 50 de ani, a fost martora unei agresiuni, petrecută în timpul nopții, care a avut ca urmare moartea victimei și a sesizat imediat poliția prin apel 112, forțele de ordine reușind astfel să identifice autorul infracțiunii, în proximitatea locului respectiv.

Cele trei persoane au dorit să rămână anonime, le-au fost adresate mulțumiri de către conducerea I.P.J. Botoșani si le-au fost oferite diplome de recunoștință. 

Celor care nu au putut să ajungă le-a fost dusă personal, la domiciliu sau le-a fost trimisă prin poștă.

Sprijinul cetățenilor poate contribui în rezolvarea cu celeritate a unor cazuri și le suntem recunoscători celor care, prin diferite moduri, ajută la protejarea intereselor comunității, însă vă recomandăm să nu interveniți dacă acest lucru poate constitui un pericol pentru dumneavoastră, ci să solicitați intervenția forțelor de ordine prin apelarea numărului pentru urgențe 112.

Stirea anterioara

„Fetiţa soldat” deschide stagiunea de spectacole la Teatrul „Vasilache”

Stirea Urmatoare

Noi schimbări în cazul Cardului de Sănătate! Ce trebuie să știe românii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.