Minuni făcute de medicii de la Iași! Fata rămasă fără ambele brațe a fost salvată și respiră singură

Minuni făcute de medicii de la Iași! Fata rămasă fără ambele brațe a fost salvată și respiră singură

Echipa medicală a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași i-a salvat ambele membre Alexiei, fata grav rănită în accidentul de autocar de la Pașcani.

„Din fericire, intervenţia chirurgicală până în acest moment a fost un succes. S-a reuşit replantarea celor două membre. Unul dintre ele era amputat, celălalt era devascularizat. Fetiţa este detubată, respiră singură. Sperăm să aibă o evoluţie bună a copilului. Va fi nevoie ulterior de intervenţii chirurgicale de reconstrucţie şi de acoperire a defectelor cutanate ale membrului superior drept. Noi suntem convinşi să intervenţiile ulterioare vor fi cu reluarea funcţionalităţii ambelor membrelor superioare în proporţie de 85 la sută. Va avea nevoie de un program intens de recuperare de kinetoterapie şi fizioterapie. Faptul că s-a intervenit foarte repede şi s-a putut revasculariza foarte repede, cât şi vârsta foarte tânără a pacientei ne încurajează să sperăm că evoluţia va fi foarte bună.”, a declarat doctor Sidonia Susanu, coordonator al Compartimentului de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă din cadrul spitalului.

Alexia va rămâne internată la ATI în următoarele 5-7 zile pentru tratament suportiv, urmând să fie supusă unei noi intervenții chirurgicale.

„Următoarea operaţie o planificăm în cursul zilei de luni, pentru reevaluarea leziunilor. După trecerea fenomenelor inflamatorii acute, în 3-5 zile va mai urma reconstrucţia structurilor nervoase a membrului superior stâng, după care, după încă 3-4 zile, acoperirea defectelor cutanate. Trebuie să precizăm că tratamentul acestui copil a început încă de la locul accidentului şi a continuat în Compartimentul de Primire Urgenţe a Spitalului Paşcani. Mulţumesc colegilor din Paşcani, medicului anestezist care s-a ocupat de acest copil şi care a făcut primele manevre de resuscitare şi tratament intensiv al copilului, care e o intervenţie de lungă durată. Acest lucru este extraordinar pentru că doar având un punct de pornire foarte bun se pot face tratamente de o asemenea amploare. Un lucru extraordinar de benefic pentru copil a fost faptul că a fost adusă extrem de repede în serviciul în care s-a efectuat şi intervenţia chirurgicală. Aceasta se datorează colegilor de la SMURD, în special dr. Graur, care a supravegheat copilul pe timpul transportului. Colegii din terapie intensivă au fost primii care au acordat terapia suportivă a pacientei.”, a adăugat doctorul Sidonia Susanu.

A fost mobilizată o echipă mare pentru salvarea Alexiei

„În sala de operaţii practic au participat trei medici anestezişti, cinci chirurgi plasticieni, doi medici ortopezi, un număr foarte mare de asistente medicale, infirmieri şi brancardieri. Fără suportul şi participarea tuturor acestor colegi, practic un singur om nu ar fi putut să realizeze nimic, nu ar fi avut cum să ajungă la vreun rezultat la acest copil. Bineînţeles, colegii care au primit-o în UPU au coordonat practic întreaga echipă. A fost acordat întâi tratamentul, dr. Fermeşanu este cea care ne-a pus la dispoziţie informaţii înainte ca pacienta să ajungă în spital, noi fiind deja pregătiţi până la sosirea copilului pentru ceea ce urma să realizăm. Acest tip de intervenţie chirurgicală are o evoluţie predictibilă. Medicii anestezişti, în special dr. Lavinia Ionescu, a fost pregătită cu tot ce s-a impus pentru ca pe parcursul celor 20 de ore intervenţii chirurgicale să fie prevenite şi tratate orice modificări ale statusului biologic al pacientului. Replantarea unor segmente mari amputate de membre superioare este posibilă doar în condiţiile în care se efectuează continuu epurare extrarenală, plasmafereză, în timpul efectuării intervenţiei chirurgicale în sala de operaţie. Fără aceste manevre de terapie intensivă suportivă nu poate fi executată replantarea unui segment amputat de o asemenea dimensiune.”, a completat Sidonia Susanu.

Felicitări tuturor medicilor implicați în salvarea Alexiei!

Stirea anterioara

Horoscopul săptămânii 19-25 decembrie. Schimbări majore pentru Tauri, Săgetătorii dau lovitura

Stirea Urmatoare

Lemne fără documente de proveniență confiscate de jandarmii botoșăneni - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.