Măsuri de ordine luate de jandarmi pe stadion

Măsuri de ordine luate de jandarmi pe stadion

Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, cu sprijin din partea jandarmilor botoșăneni, va asigura ordinea și liniștea publică la primul meci de fotbal disputat pe Stadionul municipal Botoșani în sezonul competițional 2016 – 2017 al Ligii I, între echipele  F.C. Botoșani - C.F.R. Cluj.

Sâmbătă, 29 iulie a.c., începând cu ora 18.30, efectivele de jandarmi vor lua măsurile necesare pentru desfășurarea în condiții civilizate a întrecerii sportive, urmărindu-se respectarea prevederilor legii nr.4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței la competițiile sportive.

La fel ca la ultimul meci disputat de F.C.Botoșani pe teren propriu în sezonul competițional trecut, în compania aceleiași echipe oaspete,  nouă suporteri botoşăneni nu îşi vor putea susţine echipa favorită, deoarece au interdicție de a pătrunde pe stadion, în urma sancțiunilor contravenționale complementare primite pentru încălcarea prevederilor legii nr.4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței la competițiile sportive.

Pentru identificarea spectatorilor care încălcă prevederile legale în interiorul stadionului, jandarmii beneficiază de cooperarea efectivelor Poliției Locale Botoșani.

Comercializarea băuturilor alcoolice în zona stadionului este interzisă în timpul desfășurării meciului. La solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, cetăţenii au obligaţia de a prezenta documentele de acces şi actele de identitate.

De asemenea, spectatorii au obligația de a se supune controlului corporal preventiv şi al bagajelor efectuat de către forţele de ordine la intrarea pe stadion, scopul acestuia fiind de a nu permite intrarea cu obiecte contondente care ar putea fi folosite la săvârșirea unor fapte cu violență îndreptate împotriva jucătorilor, oficialilor, spectatorilor sau forțelor de ordine.

Recomandăm spectatorilor să vină din timp la stadion, încă de la deschiderea porților de acces, pentru a fi evitată aglomerația în aceste zone, situația care ar îngreuna intrarea în arena sportivă.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.