Mașină avariată din cauza gropilor din zona Dealu Mare - Dorohoi

Mașină avariată din cauza gropilor din zona Dealu Mare - Dorohoi

Astăzi în jurul orei 11:00, în zona Dealu Mare la ieșirea din Dorohoi, din cauza gropilor din asfalt, un tânăr a intrat cu mașina într-un copac. De câteva luni, drumul naţional care duce spre Botoşani este decopertat şi acoperit superficial cu pietriş.

Șoferul, Gabriel D. de 29 de ani se afla împreună cu mama sa din localitatea Iezer, când a pierdut controlul volanului autoturismului marca Volskwagen care tracta o remorcă. După spusele șoferului, în momentul când a ajuns în dreptul unuia dintre autoturismele pe care le depăşea, şoferul din faţă a încercat să ocolească gropile, a depăşit axul drumului şi i-a apărut în faţă fiind nevoit să facă manevre pentru a evita impactul cu acesta. Manevrele efectuate a făcut ca remorca să se izbească de un copac în timp ce maşina sa lovit de alt copac de pe marginea celuilalt sens de mers.

La locul accidentului s-a deplasat un echipaj al Poliției Rutiere Dorohoi care a constatat că Gabriel D., cel care se afla la volanul autoturismului avariat, s-a angajat în depăşirea a două vehicule într-o zonă cu restricţie de viteză şi pe un drum semnalizat ca fiind cu denivelări.

În urma impactului nu au rezultat victime, fiind înregistrate doar pagube materiale. Gabriel D. a fost sancţionat contravenţional pentru depăşirea vitezei legale într-o zonă semnalizată corespunzător în timp ce şoferul maşinii pe care încerca să o depăşească a rămas fără permis pentru 60 de zile şi a fost sancţionat contravenţional întrucât nu a respectat obligaţiile ce-i revin în momentul când este depăşit.

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Inspectoratul de Jandarmi Județean invită botoșănenii pe Pietonalul Unirii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.