Lăcătuş mecanic cu experiență rănit într-un accident de muncă

Lăcătuş mecanic cu experiență rănit într-un accident de muncă

Miercuri dimineață, în jurul orei 10:30, salariatul VIZINIUC STELIAN, în vârstă de 55 de ani, angajat ca lăcătuş mecanic la SC GREIF FLEXIBLES SRL, cu o vechime la locul de muncă de 8 ani, s-a accidentat la şoldul drept prin cădere din cauza învelişului unei role aflată in spaţiul de depozitare repere coasere – debitare, pentru că nu a utilizat corect calea de acces.

Conform comunicării făcută de angajator, lucrătorul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati, unde i s-au acordat îngrijiri de specialitate.

Circumstanţele şi cauzele evenimentului urmează a fi stabilite de către comisia de cercetare constituită la nivelul angajatorului, urmând ca Inspectoratul Teritorial de Muncă să avizeze concluziile acesteia, conform prevederilor Legii nr. 319 din 2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă actualizată şi H.G. 1425 din 2006 actualizată, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Site-urile Temu și Shein au intrat în vizorul ANPC. Sfaturile instituției pentru consumatori

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.