Incendiu pe circa 50 de hectare izbucnit de la o lumânare aprinsă într-un cimitir
Incendiu pe circa 50 de hectare izbucnit de la o lumânare aprinsă într-un cimitir
Aveți grijă unde așezați lumânările aprinse atunci când mergeți la cimitir! Amplasate în apropierea coroanelor de flori, a crucilor din lemn sau a vegetației uscate, acestea pot provoca incendii cu consecințe grave.
Un astfel de eveniment s-a produs în această după-amiază, în cimitirul din orașul Ștefănești. Incendiul s-a extins rapid pe o suprafață de aproximativ 50 de hectare, fiind favorizat de temperaturile ridicate, vânt și vegetația uscată.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzilor de Intervenție Ștefănești și Trușești, cu două autospeciale de stingere, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ștefănești.
Aceștia au intervenit pentru localizarea și lichidarea focarelor, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la o fermă de animale, adăposturi și depozite de furaje, precum și la pădurea din vecinătate. Intervenția a durat aproape patru ore.
Urmează încă două zile de caniculă, iar seceta și vegetația foarte uscată favorizează izbucnirea și propagarea rapidă a incendiilor.
De aceea, pompierii fac apel la responsabilitate și atenție, în special în cazul utilizării lumânărilor aprinse în cimitire și a focului deschis în gospodării.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.