Incendiu de vegetaţie uscată stins cu peste 100 de pompieri, voluntari şi cetăţeni

Incendiu de vegetaţie uscată stins cu peste 100 de pompieri, voluntari şi cetăţeni

Peste 100 de pompieri (militari şi voluntari) şi cetăţeni au acţionat pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată izbucnit, în ziua de 26 august, pe o păşune din localitatea Zlătunoaia, comuna Lunca. Generat cel mai probabil de un foc aprins în aer liber şi lăsat nesupravegheat, incendiul a distrus vegetaţia uscată de pe cca. 70 ha şi o parte din locuinţa unui bătrân, construită la marginea satului.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre producerea evenimentului duminică, în jurul orei 13.30. Spre locul indicat s-au deplasat în jur de 60 de pompieri din cadrul I.S.U. Botoşani cu cinci autospeciale, 22 de pompieri voluntari şi peste 20 de cetăţeni.

La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau vegetaţia uscată şi acoperişul unei case bătrâneşti, existând pericolul ca focul să se propage la mai multe gospodării. Extinderea focului a fost favorizată, pe de o parte de vegetaţia uscată care întreţinea arderea, iar pe de altă parte de vântul ce bătea cu putere şi işi schimba des direcţia.

Incendiul a fost localizat după mai bine de trei ore. Alte şapte ore s-a acţionat pentru îndepărtarea oricăror urme posibile de reaprindere. A ars vegetaţia uscată de pe cca. 70 ha şi o parte din locuinţă, pagubele fiind estimate la 2.500 lei. Pompierii au salvat şi protejat de foc mai multe gospodării, valoarea bunurilor fiind estimată la 1.000.000 lei.

De la începutul lunii august, pe teritoriul judeţului Botoşani s-au produs nu mai puţin de 40 de incendii de vegetaţie uscată, mirişti sau resturi vegetale, care au afectat aproximativ 350 ha şi au pus în pericol viaţa oamenilor, locuinţe, obiective socio-economice, reţele de distribuţie a energiei electrice şi căi de comunicaţii. Aceste incendii au fost generate de acţiunile cetăţenilor pentru igienizarea curţilor, grădinilor şi terenurilor agricole. De asemenea, toate incendiile s-au datorat nerespectării legislaţiei de prevenire a incendiilor şi de mediu în vigoare.

Pentru evitarea producerii unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale, se impune colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată. Este interzisă executarea arderii în zone care permit propagarea focului la fondul forestier sau la construcţii ori la reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile. Se recomandă, de asemenea, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri şi  desfăşurarea arderii numai pe timp de zi. Mai mult decât necesare sunt asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

Reamintim cetăţenilor că arderea miriştilor, stufărişurilor sau vegetaţiei ierboase se realizează numai după îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

- obţinerea permisului de lucru cu foc eliberat de primării;

- obţinerea acceptului autorităţii competente pentru protecţia mediului;

- informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă;

- realizarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Acțiune cu efective mărite în Dorohoi! Peste 100 de amenzi date pentru depășirea vitezei

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.