IJJ Botoșani: „E timpul să te gândeşti la viitorul tău”

IJJ Botoșani: „E timpul să te gândeşti la viitorul tău”

E timpul să te gândeşti la viitorul tău. Şi tu poţi fi colegul meu. Dacă îţi doreşti un mediu de muncă dinamic, un loc de muncă stabil, este momentul să alegi cariera militară.

De ce să alegi o carieră militară? Pentru că vei dobândi o experienţă de viaţă şi profesională aparte, te vei menţine într-o formă fizică şi psihică de invidiat, vei cunoaşte provocările date de executarea misiunilor în ţară şi străinătate, vei cunoaşte locuri şi culturi noi, îţi vei depăşi propriile limite, vei avea un trai decent şi un statut social aparte.

Vino la sediul celei mai apropiate unităţi de jandarmerie, iar personalul specializat îţi va oferi detalii şi informaţii legate de admiterea în instituţiile militare de învăţământ. Datele de contact le poţi afla accesând pagina oficială de web a instituţiei: www.jandarmeriabotosani.ro.

Aici vei fi consiliat, ajutat şi îndrumat către acel tip de carieră şi specialitate ce corespunde cel mai bine aspiraţiilor, aptitudinilor, vârstei şi pregătirii pe care le ai. Dacă îndeplineşti condiţiile specifice şi te-ai hotărât, vei fi îndrumat privind modul în care trebuie să îţi întocmeşti dosarului de candidat. Tot acolo vei afla şi despre opţiunile pe care le ai după absolvirea instituţiei de învăţământ. Nu te costă nimic să te informezi.

Nu ezita să pui întrebări, să ceri lămuriri, specialiştii noştri îţi vor răspunde cu promptitudine.

Pentru înscriere trebuie să îndeplineşti următoarele condiţii:

- să ai cetăţenie română şi domiciliul în România;

- să cunoşti limba română scris şi vorbit;

- să ai capacitate deplină de exerciţiu;

- să fii declarat „apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihic;

- să ai vârsta minim de 18 ani împliniţi în cursul anului în care participi la concurs;

- să fii absolvent de liceu, cu diplomă de bacalaureat;

- să ai un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;

- să nu ai antecedente penale, sau să nu fii în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia în care a intervenit reabilitarea;

- să nu fi fost destituit dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;

- să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;

- să ai vârsta de până la  27 de ani împliniţi în anul participării la concurs;

- să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media generală de minimum 8,00;

- să nu fi fost exmatriculat, pentru abateri disciplinare, dintr-o instituţie de învăţământ;

- să ai înălţimea de minimum 1,70m (bărbaţi) şi 1,65 m (femei).

Pentru anul de învăţământ 2013-2014, Jandarmeriei Române i-au fost aprobate în vederea scoaterii la concurs un număr de 172 de locuri, după cum urmează:

A. În instituţiile de învăţământ ale M.A.I.

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti - Facultatea de Poliţie - specializarea „Ordine şi siguranţă publică” Jandarmi – 55 de locuri la zi, fără discriminare, din care :

- 48 locuri învăţământ cu frecvenţă;

- 1 loc pentru romi;

- 1 loc pentru minorităţi;

- 5 locuri învăţământ cu frecvenţă redusă.

Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani – 60 de locuri fără discriminare din care :

- 55 locuri;

- 1 loc pentru romi;

- 4 locuri pentru SPP.

Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni – 50 de locuri fără discriminare.

Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” – Boldeşti – 2 locuri (bărbaţi), specializarea auto.

B. În instituţiile de învăţământ ale M.Ap.N.

Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” Braşov* - „Managementul Traficului Aerian” (aviaţie nenaviganţi) - 10 locuri fără discriminare.

*Notă: Locurile nu sunt alocate Jandarmeriei Române, dar recrutarea se efectuează de către

unităţile de jandarmi.

Academia Tehnică Militară Bucureşti – 70 de locuri fără discriminare ( din care 3 locuri alocate Jandarmeriei Române şi 67 de locuri altor structuri ale M.A.I.) conform specialităţilor, astfel:

- 1 loc – Transmisiuni (alocat Jandarmeriei Române);

- 2 locuri – Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională(alocat Jandarmeriei Române).

Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu – 25 de locuri fără discriminare ( din care 2 locuri alocate Jandarmeriei Române şi 23 de locuri altor structuri ale M.A.I.), astfel:

- 2 locuri - Management economico-financiar – Finanţe-contabilitate (alocate Jandarmeriei Române);

Institutul Medico-Militar* – 25  locuri fără discriminare.

*Notă: Locurile nu sunt alocate Jandarmeriei Române, dar recrutarea se efectuează de către

unităţile de jandarmi.

Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” - Piteşti – 62 locuri fără discriminare ( din care 2 locuri alocate Jandarmeriei Române şi 60 de locuri altor structuri ale M.A.I.), astfel:

- 2 locuri – Tehnică de comunicaţii (alocate Jandarmeriei Române);

Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia” – Boboc* – 27  locuri băieţi

* Notă: Locurile nu sunt alocate Jandarmeriei Române, dar recrutarea se efectuează de către unităţile de jandarmi.

Candidaţii pot opta pentru una sau mai multe instituţii de învăţământ superior sau şcoli postliceale, în măsura în care graficele/calendarele concursurilor de admitere realizate de către instituţiile organizatoare permit participarea la probele de concurs.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.