Gestul inconștient al unei mame a pus în pericol 23 de persoane - FOTO

Gestul inconștient al unei mame a pus în pericol 23 de persoane - FOTO

23 persoane dintre care 12 copii care locuiesc într-un bloc de garsoniere de pe raza orașului Săveni au fost nevoite să iasă din locuințe cu noaptea în cap, după ce într-o garsonieră situată la etajul III s-a produs un incendiu. Proprietara, mama a trei băieți de 7, 9 si 10 ani, a aprins o lumânare în bucătărie și a plecat de acasă, chiar dacă în locuință erau copiii ei. O parte dintre materialele combustibile s-au aprins de la flacăra lumânării, degajând mult fum. Cei trei copilași au fost scoși din garsoniera cuprinsă de flăcări înainte de sosirea pompierilor la fața locului și transportați la spital cu atac de panică.

S-a întâmplat în această această dimineață.

Pompierii botoșăneni au fost solicitați sa intervină pentru stingerea incendiului puțin după ora 06.00. La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, dar și o ambulanța a Serviciului Județean de Ambulanță. La sosirea forțelor de intervenție la fața locului, ardeau bunurile din bucătărie, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuință. Pompierii au înlăturat pericolul de explozie, din interior fiind scoasă o butelie.

Recomandam părinților, bunicilor și tuturor celor care au în grija copilași să nu îi lase singuri în casă nici măcar un minut. 

Totodată, îi sfătuim să nu lase lumânări aprinse nesupravegheate în apropierea obiectelor combustibile.

Stirea anterioara

Lista județelor cu restricții orare pentru terase, cluburi, baruri și jocuri de noroc a fost EXTINSĂ

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.