S-a ales cu dosar penal pentru că a „uitat” că are permisul suspendat
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din Botoşani a fost găsită moartă, într-o lizieră de salcâmi. Se presupune că a fost ucisă
Fetiţa de 8 ani dispărută din satul Jijia, comuna Albești, a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.
„Minora a fost găsită în cursul nopţii, decedată. Aceasta se afla la marginea localităţii de domiciliu, într-o lizieră de salcâmi. Sunt desfăşurate activităţi specifice pentru identificarea autorului, fiind angrenate peste 100 de forţe de ordine, poliţiştii, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră”, a transmis, sâmbătă dimineaţă, IPJ Botoşani.
Sursa citată a precizat că au sosit în sprijin jandarmilor din Suceava şi lucrători de la Biroul de Operaţiuni Speciale Suceava.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de omor calificat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani”, a mai transmis sursa citată.
Chică Roşa Maria Silvia, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă, vineri, în jurul orei 20:00, pentru a se deplasa la o rudă din apropiere, dar nu a mai revenit. Căutările au fost demarate imediat.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.