Festivalul „Bucurie în Mișcare” desfășurat sub stricta supraveghere a jandarmilor botoșăneni

Festivalul „Bucurie în Mișcare” desfășurat sub stricta supraveghere a jandarmilor botoșăneni

În week-end-ul care urmează, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și liniștea publică la evenimentele organizate în spațiul public, în cooperare cu efective de polițiști și pompieri.

Festivalul „Bucurie în Mișcare”, organizat în cele două zile ale sfârșitului de săptămână pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani, va fi supravegheat de jandarmi, care vor lua măsurile necesare pentru desfășurarea acestuia în condiții de siguranță.

Sămbătă, în fața Muzeului Județean de Istorie, jandarmii vor acționa pentru prevenirea unor fapte antisociale la parada motocicliștilor, dar și la celelalte activități organizate în cadrul Evenimentului „Clădim Împreună”.

În aceeași zi, în zona de agrement Gherghel din comuna Șendriceni, oamenii legii vor fi alături de motocicliștii dorohoieni la cea de-a patra întâlnire a acestora cu bikeri din alte județe ale țării.

Concomitent cu executarea acestor misiuni, jandarmii își vor îndeplini atribuțiile de menținere a ordinii și siguranței publice în mediul urban și rural, independent sau împreună cu efective ale Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, dar vor executa acțiuni specifice și împreună cu polițiști de frontieră, în zona de competență a Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, urmărindu-se respectarea normelor de conviețuire socială, prevenirea faptelor cu violență și a altor genuri de infracțiuni stradale, asigurând și intervenția la apelurile făcute de cetățeni la numărul unic de urgență 112.

Recomandăm participanților la aceste manifestări să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, iar în cazul producerii unor fapte antisociale să solicite intervenția acestora, în mod direct sau prin apel telefonic.

Stirea anterioara

Educaţie rutieră - educaţie pentru viaţă, concurs pentru biciclişti – FOTO

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.