Exercițiu în caz de urgență la acumularea Rogojești

Exercițiu în caz de urgență la acumularea Rogojești

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani desfăşoară pe 12 octombrie, între orele 10.00 – 15.00, un exerciţiu pentru antrenarea structurilor de intervenție la fenomene meteorologice periculoase și/sau poluări, respectiv accidente la construcții hidrotehnice.

Potrivit scenariului, în urma unui cutremur de pământ de mare magnitudine, coroborat cu precipitațiile abundente ce au dus la creșterea râului Siret și a nivelului apei în acumularea Rogojești, s-a produs o breșă în digul barajului de pământ, incident tehnic ce a dus la inundarea localităților din aval.

Vor mai fi simulate acțiuni de căutare-salvare a unor persoane dispărute în acumularea Rogojești, salvare a persoanelor surprinse de viitură cu ajutorul elicopterului, precum și de stingere a unui incendiu izbucnit în pădurea Dersca folosind dispozitivul bambi bucket.

Pentru coordonarea şi concentrarea resurselor avute la dispoziţie în zonele unde s-au produs situaţiile de urgenţă se va utiliza tehnologia UAV (Unmanned Air Vehicle), pusă la dispoziţie de Institutul Națională de Cercetare – Dezvoltare Aerospațială București (INCAS) cu sprijinul Direcţiei Generale de Logistică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

La acţiunile de intervenţie vor participa forţe şi mijloace ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, Neamț şi Suceava, Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Botoşani, Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani, Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră – Serviciul Teritorial Botoșani, Direcției Generale pentru Logistică a Ministerului Afacerilor Interne, Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din Bucecea, Mihăileni, Cândești și Vârfu Câmpului, Acumulării Hidrotehnice Rogojești, Inspectoratului General de Aviației – Unitatea Specială de Aviație Iași, voluntari ai Filialei de Cruce Roşie Botoşani, Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratului Judeţean în Construcţii, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Botoșani, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Direcției Silvice Botoșani, SC DELGAZ SA și Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare Aerospațială București.

Exerciţiul urmăreşte testarea capabilităţilor de intervenţie şi de răspuns a forţelor implicate, precum şi viabilitatea procedurilor şi planurilor de cooperare comune ale structurilor cu atribuţii în managementul tipurilor de risc. Totodată, în cadrul simulărilor va fi verificat modul de punere în aplicare a Planului Roşu de Intervenţie Judeţean.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani cere scuze participanţilor la trafic pentru eventualele neplăceri cauzate de această acţiune, mulţumeşte pentru înţelegere şi face apel către populaţie să respecte regulile stabilite de către autorităţi.

Stirea anterioara

Înlăturarea profesiilor liberale, de către Guvern!

Stirea Urmatoare

Pompierii dorohoieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la motorul unei autoutilitare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.