Două puncte de trecere a frontierei cu Ucraina vor fi redeschise în 2018

Două puncte de trecere a frontierei cu Ucraina vor fi redeschise în 2018

Ministrul de Externe al României, Teodor Meleşcanu, a anunţat, joi, la finalul unei întrevederi cu omologul său ucrainean, Pavlo Klimkin, că în acest an vor fi redeschise două puncte de trecere a frontierei dintre România şi Ucraina.

El a declarat, într-o conferinţă de presă, că în 2018 vor deveni funcţionale punctele de trecere a frontierei de la Vicovu de Sus - judeţul Suceava şi Racovăţ - judeţul Botoşani, aflate la frontiera cu Ucraina.

„Am discutat cu domnul Klimkin şi în bugetul pe acest an (n.r.- bugetul de stat al Ucrainei) vor fi prevăzute de către Ministerul Finanţelor sumele necesare pentru deschiderea a două puncte de frontieră. Aceste puncte de frontieră sunt, din punct de vedere al părţii române, complet pregătite pentru a fi deschise şi aşteptăm doar finalizarea din partea cealaltă în cursul acestui an", a afirmat Meleşcanu.

Cei doi miniştri au discutat şi despre posibilitatea deschiderii de noi puncte pietonale la frontiera dintre România şi Ucraina. Integral pe Capital

Stirea anterioara

Curse spre Madrid de pe Aeroportul Suceava, din primăvară

Stirea Urmatoare

Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.