Consiliul Judeţean Iaşi a finalizat cel mai frumos drum din judeţ

Consiliul Judeţean Iaşi a finalizat cel mai frumos drum din judeţ

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, dl. Cristian ADOMNIŢEI, a participat astăzi la conferinţa de finalizare a proiectului „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere interjudeţene DJ282C, DJ282, DJ282B, Iaşi - Botoşani”.

Evenimentul principal a avut loc în satul Plugari, comuna Plugari, la acesta fiind prezenţi şi câteva sute de localnici din comunele Ţigănaşi, Vlădeni, Şipote şi Plugari. „Sunt foarte bucuros că am finalizat acest drum pe care locuitorii din cele patru comune de pe traseu îl numeau Drumul Groazei. Preţ de mulţi ani a fost impracticabil, oamenii preferând să circule pe un drum creat pe câmp. Opinia mea este că a devenit cel mai frumos drum din judeţ, atât din punct de vedere al lucrărilor, cât şi al peisajelor de pe traseu. Împreună cu drumul de la Dobrovăţ sau cel de la Cristeşti – Tătăruşi concurează pentru titlul de cel mai frumos drum din România”, a declarat dl. Cristian ADOMNIŢEI.

Domnia sa a mulţumit, în primul rând, fostului Preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, dl. Lucian FLAIŞER, în mandatul căruia a fost scris, depus şi câştigat proiectul, echipei de specialişti de la Direcţia Proiecte şi Dezvoltare Durabilă şi Direcţia Achiziţii Publice din cadrul Consiliului Judeţean, constructorilor, primarilor şi locuitorilor celor patru comune de pe traseu.

Evenimente asemănătoare au avut loc şi în comunele Şipote, Vlădeni şi Ţigănaşi.

Date tehnice

Proiectul este cofinanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007 – 2013, în cadrul Axei Prioritare 2 – Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale. Valoarea totală a proiectului a fost de 82.038.960,46 lei, inclusiv T.V.A., din care 58.237.042,60 lei finanţare nerambursabilă. Durata implementării a fost de 64 de luni.

Scurt istoric

La data de 08.09.2009 a fost semnat între Consiliul Judeţean Iaşi (în calitate de Beneficiar), Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord – Est (Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2007 – 2013) şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 – AM POR) contractul de finanţare nr. 539. Obiectul contractului reprezenta acordarea finanţării nerambursabile de către AM POR, pentru implementarea proiectului „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere interjudeţene DJ 282C, DJ 282, DJ 282B  Iaşi - Botoşani”. Data începerii proiectului a fost 9 septembrie 2009.

Contractul de lucrări a fost atribuit prin procedură de achiziţie publică - licitaţie deschisă, prima dată, SC EUROCONSTRUCT GROUP SRL Iaşi. Ca urmare a incapacităţii executantului de a finaliza lucrările în termenul asumat prin contract, Consiliul Judeţean Iaşi a demarat procedura de reziliere a contractului de lucrări nr. 12/03.01.2011, rezilierea intrând în vigoare de la data de 15 august 2012.

În urma reluării procedurii de achiziţie publică pentru restul de lucrări rămase de executat în cadrul acestui proiect, adaptării proiectului la situaţia constatată în teren, respectiv revizuirea  unor secţiuni din proiectul tehnic/revizuirea proiectului tehnic, în data de 22.11.2013, ConsiliulJudeţean Iaşi a încheiat contractul de lucrări nr. 17.131 cu Asocierea SC EKY SAM SRL Târgu Frumos (lider) – SC TRANSPORTURI AUTO SA Botoșani – SC ENVIRO CONSTRUCT SRL Iași. Ordinul de începere al execuţiei reabilitării şi modernizării a fost dat cu data de 12.12.2013. Valoarea contractului de execuţie a lucrărilor a fost de 48.324.980,50 lei. Garanţia lucrărilor este de 60 luni.

Rezultate directe

infrastructura rutieră reabilitată: 42,805 km, compusă din tronsoanele de drum DJ 282 C: L=25,93 km; DJ 282: L=6,438 km; DJ 282 B: L=10,437 km;

lucrări de consolidare terasament pe DJ 282 C, Km 24 + 350 – Km 25 + 450 (între localitatea Mihail Kogălniceanu şi localitatea Borsa);

lucrări de amenajarea drumurilor laterale;

lucrările aferente de amenajare a teritoriului si protecţia mediului;

reabilitarea a 5 poduri şi construcţia a 2 poduri noi;

14 podeţe transversale noi;

105 podeţe transversale rehabilitate;

4 podeţe tip C2 noi;

820 podeţe acces gospodării;

20.500 mp de trotuar.

Rezultate indirecte

Creşterea traficului pe traseul DJ 282C, DJ 282, DJ 282B cu 3% în 5 ani;

43.234 euro reprezentând economii de costuri cu accidentele de circulaţie în termen de 5 ani;

2.154.118 euro reprezentând economii de costuri cu operarea autovehiculelor în termen de 5 ani;

1.069.318 euro reprezentând economia de timp de transport realizată pe traseul DJ 282C, DJ 282, DJ 282B în termen de 5 ani;

112 locuri de muncă indirecte permanente create în termen de 5 ani.

[gallery link="file" orderby="title"]

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.