Casă cuprinsă de flăcări din cauza jarului căzut din sobă. Pompierii au salvat alte trei case din aceeași gospodărie
O casă din localitatea Movileni a luat foc, dimineața zilei de 5 octombrie 2024, cel mai probabil din cauza jarului căzut din sobă pe materialele combustibile din apropiere.
Flăcările au fost observate de unul dintre copii proprietarei, care locuiește în aceeași gospodărie. Acesta a ajutat-o pe femeie să iasă din casă și a sunat la 112 după ajutor.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, Detașamentului Dorohoi și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile din interior, dar și acoperișul și au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă la alte trei case din aceeași gospodărie.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.