Campanii de prevenire a incendiilor de vegetaţie uscată şi la fondul forestier

Campanii de prevenire a incendiilor de vegetaţie uscată şi la fondul forestier

Pompierii botoşăneni în colaborare cu reprezentanţii Direcţiei Silvice Botoşani, au demarat o serie de controale de prevenire şi acţiuni de informare preventivă în zonele de agrement de lângă păduri.

Scopul acestor acţiuni este de conştientizare a persoanelor care desfăşoară diverse activităţi în zonele de agrement sau în păduri (culegători de fructe de pădure, ciobani, lucrători forestieri, turişti) privind interdicţia utilizării focului deschis şi a fumatului.

Pentru reducerea numărului de incendii produse la vegetaţia uscată de pe terenurile agricole şi la fondul forestier, au fost distribuite, sâmbătă şi duminică, cetăţenilor care se aflau la iarbă verde sau lucrau în pădurile din zonele Copălău, Draxini, Lacul Mihai Eminescu şi Cucorăni, sute de pliante cu recomandări pentru prevenirea evenimentelor care le-ar putea afecta petrecerile sau activităţile desfăşurate în aer liber. Totodată, li s-a explicat şi cum să se comporte în cazul producerii unor incendii de vegetaţie uscată sau de pădure.

Sâmbătă, pe timpul controlului efectuat pe raza localităţii Mihai Eminescu, inspectorul de prevenire al I.S.U. Botoşani şi reprezentantul Direcţiei Silvice au participat şi la stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată izbucnit lângă o stână, după ce persoane necunoscute au aprins mai multe resturi vegetale şi au lăsat focul nesupravegheat.

Pe 4 şi 5 septembrie 2012, inspectorii de prevenire însoţiţi de comisarii Gărzii Naţionale – Comisariatul Judeţean Botoşani, vor verifica modul în care operatorii economici, dar şi cetăţenii, respectă prevederile legale în vigoare referitoare la arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi stufărişurilor. Pe timpul activităţilor se vor populariza regulile şi măsurile specifice de prevenire şi stingere a incendiilor la executarea lucrărilor cu foc deschis pentru arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi stufărişurilor prin instructaje cu paznicii turmelor şi cirezilor de animale, administratorii operatorilor economici, conducătorii instituţiilor şi reprezentanţi ai consiliilor locale, precum şi cu oricare alte persoane implicate.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani avertizează populaţia asupra consecinţelor utilizării incorecte a focului. Jarul aruncat la întâmplare, fumatul în locuri nepermise, jocul copiilor cu focul au provocat numeroase incendii de vegetaţie uscată sau de pădure la Botoşani, în acest an.

Cetăţenii sunt sfătuiţi să nu aprindă focul în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt. Prepararea hranei, prin utilizarea focului deschis în zonele de agrement şi în gospodăriile populaţiei, trebuie să se facă numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, culturi agricole, păduri sau vecinătăţi. Nu se admite folosirea focului deschis  la distanţe mai mici de 40 metri faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili etc), respectiv 10 metri faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie. La plecare, cetăţenii sunt sfătuiţi să stingă jarul cu apă şi să acopere cenuşa cu pământ.

Fumătorii sunt îndemnaţi să nu arunce la întâmplare resturile de ţigară sau chibriturile aprinse, fumatul fiind permis doar în locuri marcate şi amenajate. O grijă deosebită trebuie acordată copiilor, cărora nu trebuie să li se lase la îndemână mijloace de aprindere (chibrituri sau brichete).

Pentru a preveni izbucnirea unui incendiu la fondul forestier, se impune interzicerea accesului cu foc deschis şi fumatul în pădure sau la o distanţă mai mică de 100 m de aceasta. Locurile de popas vor fi stabilite, amenajate şi marcate, iar orice activitate în pădure, indiferent de natura acesteia, va fi desfăşurată cu respectarea strictă a normelor de prevenire a incendiilor. Accesul autoturismelor particulare în pădure, precum şi instalarea corturilor pentru cazare în alte locuri decât cele special amenajate, sunt interzise. Cantoanele şi ocoalele silvice trebuie să fie dotate cu materiale de primă intervenţie în caz de incendiu, iar pe cursurile de apă din apropierea pădurilor trebuie amenajate, pe cât posibil, rampe de alimentare cu apă a autospecialelor de intervenţie.

Orice început de incendiu observat trebuie să fie anunţat la numărul unic de urgenţă 112, pentru a fi lichidat de către pompieri înainte de a produce pagube materiale sau pierderi de vieţi omeneşti. Activităţile de informare şi conştientizare a botoşănenilor cu privire la consecinţele nerespectării măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor continuă.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Site-urile Temu și Shein au intrat în vizorul ANPC. Sfaturile instituției pentru consumatori

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.