Ambulanţele nu fac faţă: Bolnavi aduşi la spital cu ATVM-ul

Ambulanţele nu fac faţă: Bolnavi aduşi la spital cu ATVM-ul

Doi bărbaţi de 70 respectiv 62 de ani, din satul Borzeşti, comuna Ungureni, unul care avea nevoie de dializă, celălalt cu retenţie acută de urină, au ajuns la timp la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate cu ajutorul pompierilor botoşăneni şi mureşeni.

Cei doi au apelat la ajutorul forţelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, întrucât ambulanţa nu putea ajunge până la ei pe DN 29 (Botoşani – Ungureni – Săveni) din cauza stratului de zăpadă foarte mare care acoperă partea carosabilă.

Având în vedere că acest drum este impracticabil, s-a luat decizia de a se interveni cu autospeciala de transport persoane şi victime multiple (ATVM) şi şapte subofiţeri, din care doi paramedici, pe traseul Botoşani – Roma – Nicşeni – Călugărenii Noi – Borzeşti. Bolnavii au fost preluaţi de echipajul de pe ATVM şi transportaţi, dializatul la o clinică particulară de specialitate, celălalt la Spitalul Judeţean de Urgenţă  Botoşani.

Misiunea de salvare a durat aproape trei ore, fiind îngreunată de condiţiile meteo nefavorabile (vânt şi zăpadă troienită care acoperea drumul pe anumite porţiuni).

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pompierii au intervenit la stingerea a trei incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.