Află ce făcea mama fetiței de 10 ani care și-a pierdut viața în tragicul accident de la Zosin

Află ce făcea mama fetiței de 10 ani care și-a pierdut viața în tragicul accident de la Zosin

Sfârşit tragic pe o şosea din judeţul Botoşani. O fetiţă de 10 ani a murit, după ce mama ei a pierdut controlul maşinii şi s-a izbit violent de o camionetă.

Copila a fost preulată în stop cardio-respirator de către medici şi nu a mai putut fi salvată. Femeia, în vârstă de 47 de ani, se îndrepta cu fetiţa către Botoşani dar la 10 kilometri de destinaţie, într-o curbă, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-o camionetă care venea din sens opus. Fetiţa stătea pe bancheta din spate şi nu purta centura de siguranţă.

Șoferul camionetei: „Doamna a venit cu viteză şi a derapat aici, în curbă, şi a intrat direct în mine. Nu am putut să o evit. Am frânat şi am încercat să o evit, dar ea s-a dus prima dată un pic în dreapta, apoi a tras stânga şi a venit direct în mine. Avea viteză”.

Reporter: „Copilul era conştient?”
Martor: „Era semiconştient. Era destul de lovit”.
Reporter: „Era pe bancheta din spate?”
Martor: „Da”.
Reporter: „Avea centură?”
Martor: „Nu. Nici scaun pentru copil. Asta e cel mai rău. Impactul nu a fost la viteză aşa mare dar, neavând centura, probabil a lovit-o de portieră”.

Mama, care s-a ales cu răni în urma impactului violent, le-a spus anchetatorilor că, în momentul în care a pierdut controlul volanului, se aplecase să îi dea fetiţei ceva de mâncare şi nu ar mai fi fost atentă la drum pentru câteva secunde.

Maria Carp, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani: „Din primele cercetări a rezultat faptul că femeia de 47 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe relaţia Iaşi-Botoşani, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă regulamentar de un alt bărbat”.

Două ambulanţe şi un echipaj al pompierilor au ajuns la faţa locului, de unde cele două victime au fost preluate şi transportate la Spitalul Judeţean din Botoşani. Din nefericire, pentru fetiţă nu s-a mai putut face nimic.

Cristian Simionescu, medic Ambulanța Botoşani: „La locul solicitării am găsit o victimă în vârstă de 10 ani, în stop cardio-respirator care au provenit în urma leziunilor traumatice severe suferite. S-au început manevrele de resuscitare, care au fost continuate la Spitalul de Pediatrie Botoşani”.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele femeii pentru ucidere din culpă. Sursa: stirileprotv.ro

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Pompierii au intervenit la stingerea a trei incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.