Activităţi online deşfăşurate de poliţisti pentru prevenirea victimizării copiilor

Activităţi online deşfăşurate de poliţisti pentru prevenirea victimizării copiilor

În contextul desfășurării în această perioadă a cursurilor școlare în mediul on-line, polițiștii botoșăneni s-au adaptat și desfășoară activități de prevenire a victimizării copiilor în mediul virtual.

În cadrul sesiunilor on-line, polițiștii „au stat de vorbă” cu elevi ai mai multor unități de învățămât din județ, oferindu-le acestora recomandări privind siguranța lor pe Internet. Activitățile se înscriu în cadrul Proiectului Ora de net, derulat la nivelul județului Botoșani și a inclus deja clase din cadrul Liceului Tehnologic Petru Rares Botoșani, al Colegiului Național Grigore Ghica Dorohoi și Colegiului Național AT Laurian, precum și a Școlii Gimnaziale nr. 1 Vlădeni.

Prin intermediul recomandărilor preventive, polițiștii au atras atenția copiilor, care în această perioadă petrec mai mult timp în mediul virtual decât de obicei, asupra consecințelor la care se expun printr-o utilizare neadecvată a internetului, în caz contrar, putând deveni foarte ușor victime ale acestui mediu.

Elevii au fost interesați de diverse subiecte referitoare la siguranța lor, adresând polițiștilor întrebări pe marginea celor discutate în cadrul activităților preventive online.

Activități similare vor avea loc la nivelul tuturor unităților școlare înscrise în proiect.

Iată câteva dintre recomandările oferite elevilor de către polițiști:
Nu oferi persoanelor întâlnite pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta;


Dacă vrei să te întâlneşti cu o persoană pe care ai cunoscut-o pe Internet, anunţă-ţi părinţii anterior; oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe Internet şi astfel poţi deveni victima traficului de persoane şi a altor întâmplări tragice;
Evită să postezi pe Internet fotografii care te surprind în ipostaze indecente; acestea sunt personale şi nu trebuie să ajungă la cunoştinţa oricui navighează pe Internet; ele pot fi folosite, mai devreme sau mai târziu, pentru a vă face rău, ţie sau celor apropiaţi; în plus, odată ce asemenea fotografii vor fi făcute publice, nu vei mai putea decât foarte greu să ștergi din amintirea ta trauma rușinii si umilinței la care ai fost expus. Gandește-te foarte bine înainte de a te expune într-un mod indecent!
Nu uita că nu tot ceea ce citeşti sau vezi pe Internet  este adevărat!
Nu da curs îndemnurilor, sarcinilor și provocărilor pe care le primești în cadrul unor jocuri online, care fac referire la viața reală și te îndeamnă să săvârșești fapte ce îți pot pune viața în pericol sau îi pot afecta pe cei din jur;
Nu te teme de cei care te amenință pe Internet, ca să te determine să faci ceea ce doresc ei. Ei nu au putere asupra ta, doar te păcălesc pe tine că ar avea vreo putere si doar dacă-i crezi au putere! În realitate, singura lor putere este anonimatul. În fața unor adulți responsabili, precum părinții tăi, profesorii sau polițiștii, medicii sau psihologii, agresorul tău se va dovedi mai neajutorat decât tine, pentru că el se știe vinovat. Dacă te amenință că are acces la informații confidențiale ca să îți arate că e bine informat, nu uita că în realitate are acces numai la informații care se găsesc foarte ușor pe Internet și nu dovedesc nimic. Așa că, nu ezita să anunți un adult în care ai încredere că ești victima unei agresiuni sub orice formă pe Internet și vei fi protejat!
Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană. Nu eşti obligat să stai pe Internet mai mult decât consideri tu şi nici să suporţi ceea ce îţi provoacă neplăcere sau teamă.

Stirea anterioara

Constantin-Liviu Toma: Vă îndem să mergeți duminică la vot pentru a-i sprijini pe colegii mei din PRO România

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.