Acțiune a polițiștilor din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor în comuna Dimăcheni - FOTO

Acțiune a polițiștilor din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor în comuna Dimăcheni - FOTO

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, în colaborare cu Asociația „We Care About Strays” au organizat duminică 28 august, o acțiune, în comuna Dimăcheni, pentru informarea deținătorilor de animale privind obligativitatea sterilizării și interdicției abandonului de animale.

Peste 80 de persoane au fost consiliate de polițiști și voluntari și 65 de animale de companie au fost verificate cu privire la respectarea legislației privind asigurarea unor condiții optime de trai.

Activitatea a avut ca scop popularizarea legislației în domeniul protecției animalelor, prevenirea situațiilor în care animalelor sunt abandonate, reducerea cazurilor de violență împotriva animalelor și cunoașterea consecințelor adoptării unui astfel de comportament.

Totodată, s-a urmărit încurajarea populației din zonele rurale în scopul sterilizării animalelor deținute în gospodării și în spațiile adiacente și a beneficiilor aduse de sterilizare.

În același context polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și voluntarii asociației ”We Care About Strays” au împărțit pliante cu principalele obligații si prevederi legale în domeniu, precum și hrană, obiecte de contenție și adăpost, familiilor ce dețin animale de companie.

Stirea anterioara

Expoziție stradală Memorialul Ipotești – retrospectivă, la Chișinău

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.