Accident rutier soldat cu rănirea a şase persoane

La data de 08.09.2011, în jurul orei 11.30, în timp ce conducea un autoturism pe DE 58, pe direcţia Suceava – Botoşani, în afara localităţii, N. V. de 38 ani, din municipiul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, ajungând la intersecţia dintre DE 58 cu un drum secundar, se angajează în efectuarea unui viraj la stânga, fără a acorda prioritate de trecere autorurismului condus regulamentar din sens opus de G. C. de 33 ani, din municipiul Botoşani, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului, autoturismul condus de G.C. a fost proiectat pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu autovehiculul condus de M. I. de 50 ani, din municipiul Suceava, care circula regulamentar pe direcţia Suceava -  Botoşani.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a trei persoane adulte şi a trei minori, respectiv G. M. de 31 ani, din municipiul Botoşani ( pasageră pe scaunul din dreapta faţă al autoturismului condus de G.C.), M. J. de 50 ani, din municipiul Suceava ( pasageră pe scaunul din dreapta faţă al autoturismului condus de M.I.), G. C., conducătorul celui de-al doilea autoturism implicat în accident, N. S. de 6 ani ( pasager pe bancheta din spate a autoturismului condus de N.V.), G. C. de 11 ani şi G.D. de 2 ani (pasageri pe bancheta din spate a autoturismului condus de G.C.).

Faţă de N. V. se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale şi poziţia procesuală a victimelor, în cauză se va propune soluţia procedurală corespunzătoare.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Șoferii au interzis! Amenzi pentru cei care merg să facă poze în lanul de rapiță

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.