Accident grav pe DN29A Dorohoi-Suceava: 11 victime după ce două maşini s-au ciocnit

Accident grav pe DN29A Dorohoi-Suceava: 11 victime după ce două maşini s-au ciocnit

Un număr de 11 persoane au ajuns la spital, duminică dimineaţă, în urma unui accident produs la ieşirea din municipiul Suceava spre localitatea Adâncata, după ce două maşini s-au ciocnit, patru dintre răniţi fiind în stare gravă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată, două maşini s-au ciocnit frontal, pe DN 29 A, la ieşirea din Suceava spre localitatea Adâncata.

La locul accidentului s-au deplasat mai multe echipaje ale ISU Suceava, dar şi echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

În urma impactului, 11 persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Judeţean Suceava.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Tiberius Brădăţan, a declarat că patru dintre cele 11 persoane aduse la unitatea medicală au răni grave, iar una, în vârstă de aproximativ 20 de ani, cu traumatism cranio-cerebral grav, este în comă, scrie Mediafax.

Printre cele patru persoane rănite grav se află şi şoferul care a provocat accidentul, acesta având traumatism toraco-abdominal şi fracturi costale multiple. O altă persoană a suferit traumatism cranian, traumatism de coloană cervicală şi contuzie abdominală, iar alta are traumatism cranio-facial cu sângerare importantă, fiind stabilă hemodinamic.

Ceilalţi şapte răniţi au suferit contuzii şi escoriaţii şi sunt în curs de evaluare, fiind conştienţi, a mai spus Brădăţan.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Acțiune cu efective mărite în Dorohoi! Peste 100 de amenzi date pentru depășirea vitezei

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.