91 misiuni ale pompierilor botoșăneni, în ultimele patru zile
Pompierii botoșăneni au fost la datorie și în perioada 01 – 04 mai a.c., pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
Aceștia au avut 91 de misiuni, care au vizat:
- acordarea primului ajutor și transportul la spital a unui număr de 64 persoane care aveau probleme medicale;
- stingerea a șapte incendii generate de utilizarea focului deschis în spații deschise, scurtcircuit, dar și de jarul căzut din sobă. Tătărășeni, Cătămărăști Deal, Concești, Slobozia, Lozna și Sârbi sunt localitățile unde s-au produs aceste evenimente.
- 20 alte intervenții (transport persoane supraponderale, deblocare uși, acțiuni de informare și educare preventivă, prevenirea unor incendii în urma producerii unor accidente rutiere, asigurare măsuri psi pe timpul unor activități cu public numeros și la aterizarea/decolarea elicopterului SMURD).
Atât sâmbătă, cât și duminică, peste 150 de pompierii au fost angrenați în misiuni de protecție a secțiilor de votare cu prilejul alegerilor.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea vieții.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descprcată gratuit din APP Store și Google Play.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.