Vezi care sunt etapele de repartizare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar!

Vezi care sunt etapele de repartizare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar!

Perioada de repartizare a personalului didactic din învățământul preuniversitar pe posturi va avea loc în perioada 3-7 septembrie.

Candidaţii care au obţinut cel puţin nota 5 (cinci) la concursurile din iulie 2011 şi/sau iulie 2010

şi solicită repartizare în baza acestor note, dar care nu s-au înscris în perioada prevăzută de Calendarul mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar, pot depune cereri la inspectoratele şcolare, în perioada 3-5 septembrie.

În conformitate cu prevederile Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din

învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2012-2013, aprobată prin O.M.B.C.T.S. nr. 5560/2011, cu

modificările şi completările ulterioare:

1. În data de 3 septembrie 2012 se atribuie orele în regim de plata cu ora, cadrelor didactice

titulare la nivelul unităţilor de învăţământ şi cadrelor didactice pentru care s-a acordat avizul

pentru încadrare de conducerile unităţilor de învăţământ, conform art. 156 alin. (2) din

Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în

anul şcolar 2012-2013, aprobată prin O.M.B.C.T.S. nr. 5560/2011, cu modificările şi

completările ulterioare.

2. În data de 5 septembrie 2012 se afişează lista posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate

complete şi incomplete rămase neocupate şi posturile didactice/catedrele vacante/rezervate

complete şi incomplete ramase neocupate datorită neprezentării la post a candidaţilor repartizaţi

în etapele anterioare.

3. În perioada 6-7 septembrie 2012, la nivelul tuturor inspectoratelor şcolare se organizează

şedinţe publice de repartizare. În cadrul acestor şedinţe publice posturile didactice/catedrele

vacante/rezervate se repartizează, în ordine, astfel:

a) cadrelor didactice titulare pentru completarea normei didactice pe o perioadă de cel mult un

an şcolar;

b) cadrelor didactice titulare, a căror restrângere de activitate nu a fost rezolvată prin transfer,

prin detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere nesoluţionată;

c) cadrelor didactice titulare care solicită continuitate pentru detaşare la cerere, în baza notelor

obţinute la concursul din iulie 2011;

d) cadrelor didactice titulare nerepartizate care solicită detaşare la cerere în baza mediilor

obţinute la concursul din august 2012, în ordinea descrescătoare a mediilor;

d) cadrelor didactice titulare nerepartizate, care au solicitat detaşare la cerere în baza

punctajului, în perioada prevăzută de Calendarul mobilităţii personalului didactic din

învăţământul preuniversitar, în ordinea descrescătoare a punctajului;

f) pentru angajare pe perioadă determinată, candidaţilor rămaşi nerepartizaţi sau care au

norma didactică incompletă, care s-au înscris la concursul de ocupare a posturilor

didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, sesiunea 2012 şi pentru

repartizare în baza notelor din iulie 2011 şi/sau iulie 201 O în perioada prevăzută de Calendarul

mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar;

g) cadrelor didactice repartizate în etapele anterioare, care nu s-au prezentat la posturile

repartizate şi care solicită o nouă repartizare:

(i) prin detaşare la cerere, cadrelor didactice titulare care nu s-au prezentat la posturile

repartizate;

(ii) pentru angajare pe perioadă determinată, candidaţilor care nu s-au prezentat la posturile

repartizate;

h) pentru angajare pe perioadă determinată, candidaţilor care au obţinut cel puţin nota

5 (cinci) la concursurile din iulie 2011 şi/sau iulie 2010 şi care solicită repartizare în baza

acestor note, dar care nu s-au înscris în perioada prevăzută de Calendarul mobilităţii

personalului didactic din învăţământul preuniversitar, ierarhizaţi pe o listă unică, în ordinea

descrescătoare a notelor;

i) în regim de plata cu ora personalului didactic prevăzut la art. 157 alin. (4) lit. d)-g) din

Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar

în anul şcolar 2012-2013, aprobată prin O.M.E.C.T.S. nr. 5560/2011, cu modificările şi

completările ulterioare.

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pompierii au intervenit la stingerea a trei incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.