Trei directori de şcoli înlocuiţi în funcţii

Trei directori de şcoli înlocuiţi în funcţii

Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean a decis, miercuri, înlocuirea în funcţii a trei directori de şcoli. Din cei 15 directori ai căror mandate le-au expirat la sfârşitul lunii aprilie, doar trei vor fi înlocuiţi. În cazul celorlalţi s-a decis prelungirea mandatelor de conducere până la 31 august.

Potrivit lui Daniel Botezatu, inspector general adjunct al IŞJ, în locul directorul Şcolii Gorbăneşti, Loredana Dracinschi a fost numită cu delegaţie Mihaela Lupu. O altă schimbare a fost făcută şi la Hudeşti. În locul Laurei Minciună a fost numit Ştefan Marinel, iar la Şcoala Dângeni a încetat mandatul lui Constantin Andrei, fiind numită cu delegaţie Cristina Măntăluţă.

Directorii unităţilor de învăţământ din municipiu, cărora le-a expirat contractele, vor rămâne, în continuare, pe funcţii. Acestora li s-au prelungit mandatele până pe 31 august. Este vorba de Doina Prăştinaru-director la Grădiniţa 9 Botoşani, Ioan Hriţuleac, director la Grup Şcolar Dimitrie Neagreanu Botoşani, Corneliu Furtună-director la Liceul de Ştiinţe ale Naturii, Marilena Mardare-director la Liceul Pedagogic, Nicoleta Şuhan, director la Şcoala 10 Botoşani, precum şi în cazul celorlalţi directori cărora le-a expirat mandatul.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.