Şcoli ÎNCHISE din cauza vremii. Zeci de elevi din județul Botoșani nu au mers miercuri la cursuri din cauza ninsorilor sau a frigului

Şcoli ÎNCHISE din cauza vremii. Zeci de elevi din județul Botoșani nu au mers miercuri la cursuri din cauza ninsorilor sau a frigului

Peste 150 de copii navetişti din judeţul Botoşani nu au ajuns, miercuri, la cursuri, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. De asemenea, în şapte unităţi şcolare din Galaţi elevii nu au mers nici miercuri la cursuri deoarece încă nu s-a reuşit rezolvarea problemelor legate de alimentarea cu agent termic.

Peste 150 de elevi din Botoşani nu au ajuns miercuri la şcoală din cauza ninsorilor din ultimele zile, care au îngreunat circulaţia, a declarat inspectorul general şcolar al judeţului, Gabriel Hârtie, pentru Agerpres. Este vorba despre elevi care fac naveta.

„Fiecare şcoală va face o analiză a absenţelor elevilor şi, în funcţie de rezultatele acestei analize, poate lua, în consiliul de administraţie, decizia motivării absenţelor elevului", a afirmat Hârtie.

Potrivit şefului IŞJ, în cursul zilei de marţi, numărul elevilor care au lipsi de la şcoală a fost de 604, dintre care 485 în schimbul de dimineaţă, iar 119 în schimbul de după-amiază.

Şcoli închise în Galaţi

Şcolile nr. 33, 40, şi 17 şi Liceul Tehnologic "Aurel Vlaicu", Liceul Tehnologic "Traian Vuia", Liceul Teoretic "Sf. Maria" şi Liceul Tehnologic CFR din municipiul Galaţi au cursurile suspendate miercuri deoarece încă nu s-a reuşit rezolvarea problemelor legate de alimentarea cu agent termic.

De asemenea, în Şcolile nr. 18 şi 3 se desfăşoară cursuri după un program scurtat, aici folosindu-se surse de încălzire electrice.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.