Săptămâna Educaţiei Globale la Şcolile Gimnaziale din Flămânzi

Ca şi anul trecut şi anul acesta la Şcoala Gimnazială „Ion Bojoi” din Flămânzi a fost aşteptată cu mare interes tema Saptămânii Educatiei Globale, care a însemnat un fel de foc de start pentru demararea proiectului educativ „Toţi împreună pentru o lume mai bună”. Proiectul ne-a atras prin tema ofertantă “Mobilitatea pentru sustenabilitate” şi startul a fost dat. Cele trei şcoli în care se desfăşoara proiectul: Şcoala Gimnazială „Ion Bojoi”, Şcoala Gimnazială „Mihail Sturdza”, Şcoala Gimnazială „Constatin Comicescu”, Poiana dispun de spatii generoase, dotate cu mijloace moderne, care permit desfăşurarea activităţilor în condiţii foarte bune. Astfel, învăţători, profesori, diriginţi şi elevi au început să pună la cale toate demersurile necesare derulării unor activităţi cât mai fructuoase şi cu rezultate cât mai evidente.

Săptămâna a cuprins activităţi diverse, dintre care amintim: „Seri tradiţionale“ şi „Comunităţi şi tradiţii” (coordonator prof. Găitan Roxana), „Gândeşte global-acţionează local - campanie de ecologizare” (coordonatori prof. Negru Simona şi prof. Iacob Adriana), „Din suflet pentru suflet” s-a numit campania privind colecta de haine şi încălţăminte pentru elevii defavorizaţi iniţiată de Consiliul Şcolar al Elevilor şi Consiliul Reprezentativ al Părinţilor, „Spune NU discriminării” (coordonatori prof. Negru Simona şi prof. Alecu Ionela), „E uşor să fii verde! Reciclează!” (coordonatori prof. Vizitiu Loredana şi prof. Alecu Ionela), „Moneda- diversificarea comunicării interculturale” (coordonatori prof. Butnari Liviu şi înv. Grigoraş Petru), „Sportul pentru toţi“ (coordonatori prof. Guraliuc Oana, Crauciuc Petrică), „Şi ei sunt ca noi” (coorfonatori  prof. Lupu Olga, prof. Burecic Marinela şi prof. Guraliuc Oana), „Să ne cunoaştem drepturile” (coordonatori prof. Cimpoieşu Cătălina, Iacob Adriana), „Fericirea se naşte din sănătate” (coordonator prof. înv. primar Vizitiu Loredana), „Diferiţi, dar egali!” (coordonator prof. Anamaria- Gabriela Bârzu), „Alternativa la violenţă“ (coordonator prof. Carmen Rebenciuc), „Să redăm pamântului sănătatea” (coordonator prof. Alecu Ionela), „Thanksgiving Day (Ziua Recunoştinţei)” coord. prof. (Bejinaru Mihaela), „Imaginea corporală şi alimentaţia sănătoasă” (Georgiana- Florina Cosovanu), “Caragiale- contemporanul nostru” (prof. Gradinaciuc Angela), „Dreptul la pace şi siguranţă al fiecărui cetăţean” (înv. Viciriuc Dumitru), „Drepturile copilului“ (înv. Olga Cosovanu), etc.

Sperăm ca prin aceste activităţi elevii noştri să-şi formeze un comportament tolerant care să stimuleze respectul, înţelegerea şi cooperarea pentru a putea face o lume mai bună.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.