Săptămâna altfel la Școala nr. 10 Botoşani

Săptămâna altfel la Școala nr. 10 Botoşani

Cu ocazia programului Săptămâna Altfel, derulat la nivelul unităţilor de învăţământ din municipiul Botoşani, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au fost invitaţii elevilor şi profesorilor Şcolii Gimanziale nr. 10 din municipiu.

Subiectul dezbătut de poliţişti cu elevii claselor a VII a și a VIII a de la această unitate de învățământ a fost siguranţa pe internet.

Recomandările generale s-au referit la protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente.

Cu ocazia activităților au fost distribuite materiale realizate în cadrul Programului local de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor, derulat în parteneriat cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică – Consiliul Judeţean Botoşani.

Stirea anterioara

Prins beat la volan, a refuzat recoltarea probelor biologice

Stirea Urmatoare

Botoșani: Zeci de persoane, amendate în 24 de ore pentru că nu aveau mască

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.