Programe de pregătire în şcoli pentru elevii din anii terminali

Programe de pregătire în şcoli pentru elevii din anii terminali

Unităţile de învăţământ care au obţinut rezultate necorespunzătoare la examenele naţionale din acest an vor fi monitorizate constant de Inspectoratul Şcolar Judeţean, a anunţat Rodica Mighiu, purtătorul de cuvânt al IŞJ. Aceasta a declarat că inspectorii IŞJ vor acorda consiliere de specialitate unităţilor de învăţământ, în scopul creşterii calităţii educaţiei.

La nivelul unităţilor de învăţământ se realizează analiza rezultatelor la examenele naţionale, elaborarea unui plan de măsuri cu termene, responsabilităţi, asnaliza catedrelor de specialitate, a rezultatelor la examenele naţionale şi adoptarea de măsuri specifice în vederea creşterii procesului de predare-învăţare-evaluare”, a declarat Rodica Mighiu, purtător de cuvânt al IŞJ.

De asemenea, unităţile de învăţământ vor realiza programe de pregătire suplimentară a elevilor din anii terminali pe tot parcursul anului, la disciplinele de examen. În cazul în care vor exista cereri pentru pregătire şi din partea absolvenţilor din seriile anterioare, ele vor trebui luate în considerare de şcoli.

Pe parcursul acestui an şcolar vor fi organizate şi simulări ale examenelor naţionale, la fiecare probă de examen.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.