Peste 30 de cadre didactice au contestat nota obținută la examenul de definitivat

Peste 30 de cadre didactice au contestat nota obținută la examenul de definitivat

Un număr de 33 de cadre didactice au contestat notele primite la examenul de definitivat. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, printre nemulţumiţi se numără profesorii care au primit note între şapte şi opt, însă au depus contestaţii şi profesorii cu note mici.

Lucrările vor fi reevaluate în cele şase centre din ţară, unde au fost iniţial corectate. Examenul de definitivat a fost susţinut de 111 candidaţi, însă doar 44 au fost admişi. La nivelul judeţului Botoşani nu a fost nicio notă de 10. Cea mai mare notă a fost obţinută la disciplina educaţie fizică, 9,6, iar cea mai mică notă a fost obţinută la chimie, 3,5.

Soluţionarea contestaţiilor va avea loc pe 25 – 26 iulie, iar pe 27 iulie se vor afişa rezultatele finale. Nota minimă de promovare este 8.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

I.S.U. Botoșani scoate la concurs patru posturi din sursă externă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.