Județul Botoșani va fi reprezentat la Olimpiada de fizică, etapa națională de un elev al Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” din Dorohoi

Județul Botoșani va fi reprezentat la Olimpiada de fizică, etapa națională de un elev al Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” din Dorohoi

Colegiul Național „AT Laurian Botoșani" a găzduit sâmbătă, 20 februarie, loc etapa judeteană a olimpiadei de fizică. Școala Gimnazială „SpiruHaret” Dorohoi a fost reprezentată de mai mulți elevi, dintre care s-au remarcat Ștefan Darius din clasa a VIII-a A, ce a obținut locul I pe județ și s-a calificat pentru etapa natională; Chicoș Ilinca din clasa a VI- C și Zaharia Georgian din clasa a VII-B, care  au obținut câte o mențiune.

Elevul Ștefan Darius s-a calificat pentru a doua oară la etapa natională a olimpiadei de fizică. Anul acesta,  olimpiada se va desfășura la Timișoara, în perioada 15-20 aprilie.

Este unul dintre elevii cu care școala se mândrește, a dus și va duce numele școlii departe. Dar să îl cunoaștem mai bine, pășind puțin în universal său.

„Ca orice adolescent am pasiuni, aspirații, asteptări, chiarși vise, dar sunt conștient că, pentru transpunerea lor în realitate, este nevoie de multă, multă muncă, seriozitate, perseverență .......
    Pe mine mă pasionează științele exacte (matematica, fizica, chimia) și sportul. Matematica am îndrăgit-o încă din clasele I-IV.
    În clasa a VI a, încă de la primele ore de fizică, mi-am dat seama că acest obiect îmi va aduce răspunsuri la multe întrebări pe care mi le puneam în legătură cu unele fenomene și acțiuni ce se petrec zi de zi în jurul nostru. Pasiunea pe care am dezvoltat-o ulterior pentru acest obiect se datorează doamnei profesoare Luminița Morariu, care a știut să mă îndrume, să mă ajute și să mă susțină. In spatele rezultatelor obținute stă multă muncă și multe ore de pregătire.
    Sportul este activitatea care mă relaxează, mă face să fiu mai sigurpe mine, mă ajută să mă concentrez, îmi dezvoltă capacitatea de comunicare, spiritul de competiție. Practic karate de la șase ani la Pam*phil Center. Sunt campion național WKF și visez să devin campion european,”
a declarat pentru Dorohoi News, Ștefan Darius.

Stirea anterioara

O comună din Județul Botoșani se transformă într-un şantier. Vezi ce investiții îndrăznețe are în vedere primarul Ioan Butnaru

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.