Este șefa Inspectoratului Școlar Județean Botoșani de deja patru ani de zile și unii ar spune că i se potrivește de minune sintagma „doamna de fier a învățământului botoșănean”. A atras și simpatii și antipatii și nu de puține ori a ținut prima pagină a ziarelor. După patru ani de zile în fruntea educației botoșănene, Mihaela Huncă face un bilanț al realizărilor dar și al eșecurilor.

Educația are nevoie de concurență

Botoşani ocupă locul 8 pe ţară la promovabilitatea de la Bacalaureatul 2016. Cât este meritul elevilor şi cât al cadrelor didactice?
Clişeele pedagogice sunt numeroase, mai ales atunci când ne raportăm la reuşite, dar nu le voi folosi pentru a-mi construi standardizat răspunsul. Cred că educaţia, pentru a-şi îndeplini menirea, are nevoie de coerenţă, implicare şi, obligatoriu, co-responsabilitate. Autodidactul, fie el proiecţie literară sartriană sau personaj real, este doar o personificare grotescă a iluziilor intelectuale. A pleca, însă, de la această muncă în echipă pe care o presupune educaţia pentru a stabili, generalizând cu ajutorul statisticii, cât este meritul fiecăruia – elev, profesor şi părinte –, este un demers fără sustenabilitate ştiinţifică sau raţională. Şi, de altfel, este un demers fără relevanţă. Dacă actorii sociali implicaţi în educaţie îşi îndeplinesc responsabil atribuţiile, rezultatul (şi aici nu mă refer la o simplă evaluare) nu poate fi decât îmbucurător pentru individ şi pentru societatea din care acesta face parte.

A lua laurii elevilor este o ipocrizie

Cum a contribuit Inspectoratul Şcolar Judeţean la obţinerea acestei clasări meritorii?
Cu riscul de a face notă discordantă,vă mărturisesc faptul că, în ultimii ani, asistăm atât la o supradimensionare a rolului (implicit şi a meritelor) inspectoratelor şcolare, cât şi la o supralicitare externă a funcţiilor pe care acestea le au de jure... şi mi se par erori cu consecinţe nefaste pe termen lung. Evident că există strategii la nivelul unui inspectorat şcolar judeţean menite să crească nivelul calităţii educaţionale din respectivul judeţ. Noi încercăm să asigurăm cele mai bune condiţii pentru desfăşurarea actului didactic. Încercăm să ne ajutăm colegii din şcoli cu diverse cursuri de formare sau proiecte menite să îi ajute în profesionalizarea didactică. Încercăm să găsim soluţiile cele mai bune pentru a împiedica abandonul şcolar şi absenteismul. Facem demersurile necesare pentru atragerea investiţiilor... În cuvinte mai puţine, direcţiile de acţiune ale unui inspectorat şcolar sunt multe. A lua însă laurii cuveniţi elevilor şi profesorilor şi a-i pune pe fruntea inspectoratului este, însă, o ipocrizie.

Între primii 10 – 12 elevi de la Bacalaureat se regăsesc mai mulţi tineri, vedete deja la vârsta lor în unele domenii. A influenţat cumva relativul lor renume rezultatele finale?
Nu am habar la ce fel de „vedete” faceţi trimitere, dar, în cazul în care există în Botoşani tineri cu realizări intelectuale notabile, nu pot decât să mă bucur. Dincolo de acest aspect, vă reamintesc că tezele au fost corectate în alt judeţ. Nu mai pomenesc despre faptul că evaluatorii nu au de unde să ştie cui îi aparţine teza pe care o au în faţă... În plus, măsurile de securitate fără precedent impuse de minister, chiar dacă aparent brutale şi deranjante pentru unii dintre profesorii implicaţi în organizarea şi desfăşurarea examenului, au legitimat, poate mai mult decât în alţi ani, corectitudinea evaluării şi diluarea speculaţiilor.

Mircea Eliade avea opt corijențe

Între elevii cu medii meritorii se regăsesc o mulţime de copii de politicieni? Sunt ei cei mai dotaţi? Sau au părinţi mai… dotaţi?
Dacă oamenii politici botoşăneni au copii cu rezultate apreciabile, nu pot decât să îi felicit. Şi pe ei, şi pe copiii lor, şi pe profesorii lor. A specula pe marginea acestor rezultate, mai cu seamă după ce v-am amintit deja ce măsuri au fost luate la nivel naţional pentru garantarea unei evaluări corecte, mi se pare un act iraţional, fără argumente.

Referindu-ne acum la „dotarea” (intelectuală, bănuiesc) a acestor absolvenţi, mă tem că nu astfel o putem stabili. Mircea Eliade a avut opt corigenţe (dintre care una la română), iar la examenul de bacalaureat a obţinut media 6,40. Să înţeleg din acestea, mergând pe urmele logicii şi ale semanticii dumneavoastră, că era un individ mai puţin „dotat”? Trebuie să acceptăm că bacalaureatul nu este o evaluare care vizează prin excelenţă dimensiunea intelectuală şi/sau creativă a unui absolvent, ci nişte competenţe (cunoştinţe, deprinderi, atitudini), multe dintre ele formal-rigide, pe care acesta trebuie să le aibă la finalizarea învăţământului preuniversitar.

Cât priveşte „dotarea” părinţilor despre care vorbiţi, vă propun să avem mai multă încredere, cu toţii, în profesionalismul, seriozitatea şi corectitudinea profesorilor noştri. Chiar dacă unii dintre noi sunt sceptici (şi respect îndoiala fiecăruia pentru că o consider produs al raţiunii), trebuie să înţelegem că, suspectând necondiţionat singurul sistem capabil să construiască viitorul unei naţii, nu îl vom ajuta niciodată să evolueze.

Analizele rezultatelor la Examenul Maturităţii scot la iveală faptul că în timpul guvernărilor de Stânga promovabilitatea a crescut, iar în timpul celor de Dreapta a scăzut. Cum se explică acest lucru?
Ar fi nedemn şi neadevărat să afirm că oamenii politici „de dreapta” sunt dezinteresaţi de sistemul de învăţământ. Pe de altă parte, nici nu ar fi corect să neglijăm importanţa programului de guvernare iniţiat în 2012, între ţintele strategice ale căruia se afla învăţământul românesc. Prin urmare, dacă sunt mai bune procentele astăzi decât au fost acum patru ani, acestea se datorează şi măsurilor luate de guvernarea de „stânga”.

Botoşăneanul a realizat un interviu cu un doctorand botoşănean de la Universitatea din Southampton care spunea că diferenţa principală dintre sistemul de învăţământ britanic şi cel românesc este că în primul se pune accent pe lucrul în echipă, iar în România se acordă o atenţie excesivă concursurilor, tezelor, olimpiadelor. Nu este necesară o regândire în această privinţă, elevii să se pregătească mai mult pentru viaţă, pentru meseria ulterioară absolvirii şi mai puţin pentru examene şi concursuri?

Concursurile, olimpiadele şi examenele nici nu anulează, nici nu sunt antinomice cu lucrul în echipă. Dimpotrivă! Oricât de utopic ar părea pentru cei aflaţi în afara sistemului educaţional, pentru a obţine performanţă, indiferent că ea vizează o ştiinţă sau o profesie anume, atât elevul, cât şi profesorii, părinţii, conducerea şcolii, reprezentanţii inspectoratului şi factorii decizionali de la nivel naţional trebuie să lucreze împreună. Iar elevul este conştient de importanţa acestei conlucrări. În plus, orice interviu de angajare este tot un concurs, prin urmare eliminarea lor din procesul educaţional – ca exerciţii intelectuale şi trepte ale experienţei – ar fi o eroare. Examenele, de asemenea, au un rol bine conturat şi cred că există şi la Southampton...

Categoric, între sistemul de învăţământ românesc şi sistemele de învăţământ performante din Occident există, încă, multe diferenţe de substanţă. Ne lipseşte accentul pus pe creativitate, ne apasă un curriculum complex şi ieşit din realitatea contemporaneităţii, folosim prea mult memoria copiilor noştri, în loc să le stimulăm judecata, se insistă pe transferul de informaţii, nu pe formarea în sine, gravităm în jurul conceptului de magister dixit, anulând astfel individualitatea şi personalitatea elevilor. Este limpede că învăţământul românesc mai are de luptat nu doar cu o viziune anacronică, fără fond şi fără aplicabilitate în societatea actuală, ci şi cu incoerenţa şi relativismul. Puzderia de schimbări şi reforme, care mai de care mai îndrăzneţe, au condus la degringoladă şi, adesea, la situaţii ridicol-absurde. Pe de altă parte, sistemele cu care se face adesea comparaţie nu au ajuns la nivelul actual peste noapte. În Finlanda, de pildă, au fost necesare peste patru decenii de investiţii, umane şi materiale. Noi suntem aproape de mijlocul drumului şi cred că avem nevoie nu doar de viziune, ci şi de răbdare.

Eu nu am propus schimbarea vreunui inspector

Este o realitate pe care nu o putem ignora: de ce se schimbă majoritatea inspectorilor atunci când este înlocuită conducerea IŞJ?
În primul rând, consider că un examen, organizat din patru în patru ani, ar îngrădi în trecut această cutumă despre care aţi amintit, ar oferi oricărui profesor bine pregătit posibilitatea de a face parte din echipa inspectoratului şcolar, sprijinind, în felul acesta, dezvoltarea învăţământului din judeţul său, şi ar ajuta orice inspector şcolar general să-i aibă de partea sa pe cei mai buni dintre candidaţi.
Revenind la întrebarea dumneavoastră, nu ştiu care sunt argumentele celorlalţi inspectori şcolari generali, dar vă pot spune că eu am încercat, de la începutul mandatului meu, să asigur profesionalismul şi eficienţa drept indicatorii obligatorii în dezvoltarea sistemului educaţional judeţean şi, prin urmare, criteriile prelungirii mandatelor de inspectori şcolari au fost subsecvente acestora. Un profesor detaşat în interesul învăţământului în funcţia de inspector şcolar are un mandat de cel mult un an. El poate fi prelungit doar dacă rezultatele muncii acelui inspector sunt pozitive şi imediate. În cazul în care veţi face un exerciţiu de analiză şi veţi compara rezultatele învăţământului botoşănean din 2012 cu cele ale învăţământului botoşănean din 2016, veţi vedea că echipa pe care mi-am asumat-o a respectat indicatorii mai sus menţionaţi. În plus, vă rog să nu omiteţi nici faptul că, spre deosebire de alţi inspectori şcolari generali, eu nu am propus Consiliului de administraţie schimbarea niciunui inspector şcolar care îşi exercita funcţia în urma unui concurs.

Eu mă consider un profesionist

Dvs. vă consideraţi un tehnocrat sau un om politic? Cât de mult se pot separa cele două calităţi şi activităţile lor specifice?
Eu mă consider un profesionist. Sau, cel puţin, fac tot posibilul pentru a fi un profesionist. Sunt un om politic, desigur, nu este o dezvăluire acest lucru, dar nu am fost om politic nici în faţa elevilor mei, când încercam să îi apropii de matematică, nici în faţa colegilor mei, profesori, când îmi exercitam atribuţiile de inspector. Încă de la învestirea mea, am afirmat constant că şcoala nu are culoare politică. Şi, dacă dorim evoluţie şi calitate în educaţie, aşa trebuie să rămână. Fără interpretări şi fără excepţii!

Aţi împlinit patru ani de când ocupaţi funcţia de inspector şcolar general. Care credeţi că este principala dvs. realizare din aceşti ani şi care ar fi eşecul?
Realizarea proiectelor cu finanţare europeană şi de la Banca Mondială pentru lucrări de investiţii, dar şi pentru formarea profesorilor consider că a fost una dintre realizările mandatului meu.
Dintre eşecuri, chiar dacă nu este un eşec al educaţiei botoşănene, ci, mai degrabă un eşec personal, fiindcă a făcut parte din ţintele strategice pe care mi le-am propus la începutul mandatului, lipsa autorizaţiilor sanitare de funcţionare pentru toate unităţile de învăţământ este cel mai dureros.

Dacă aveaţi puterea de a schimba un lucru în învăţământul românesc care ar fi acela?
Aş schimba incoerenţa legislativă şi ideologică actuală cu un proiect transpartinic pe termen lung, dezbătut şi asumat la nivel naţional.

Sursa: botosaneanul.ro