Când și în ce condiții se vor redeschide grădinițele de stat și particulare

Când și în ce condiții se vor redeschide grădinițele de stat și particulare

Sunt șanse mari ca grădinițele, creșele și instituțiile cu programe after-school să îi primească din nou pe copii în următoarele săptămâni.

În cele mai multe unități, activitatea s-a desfășurat după posibilități la distanță, odată cu primele restricții. Părinții s-au întors însă la muncă, iar mulți nu au soluții pentru cei mici. Ministerului Educației așteaptă ridicarea stării de alertă pentru a lua o decizie.

Foarte mulți copii stau acasă de aproape trei luni. Le lipsesc colegii și abia așteaptă să își revadă educatoarele.

Comunicarea online, după modelul școlilor, este mai dificilă pentru această categorie de vârstă. Copiii sunt obișnuiți cu joaca și își pierd rapid răbdarea.

Ministerul Sănătății și Ministerul Educației lucrează în această perioadă la un set de măsuri pentru redeschiderea în siguranță a creselor și a grădinițelor. Specialiștii în domeniu spun că jumătate dintre părinții cu copii mici așteaptă cu nerăbdare o decizie favorabilă în acest sens. Majoritatea susține că nu au cu cine să își lase copii atunci când merge la birou iar cei care au ales să stea acasă simt o oarecare presiune de la locul de muncă.

Oana Moraru - consultant educational: ”Există o reală presiune din partea părinților care și-au început munca și care au dificultăți cu supravegherea copiilor să ne deschidem”.

Ministerul așteaptă ridicarea stării de alertă - cel mai probabil, din 15 iunie. Abia apoi vom afla planul, la care se lucrează alături de Institutul Național de Sănătate Publică.

Cristian Tănase – purtător de cuvânt Ministerul Educației: ”Specialiștii din institut au spus că nu își asumă o dată anume când se pot redeschide , așteptăm să vedem primele rezultate după starea de alertă”.

Se cunosc câteva reguli. Fiecărui copil ar trebui să i se asigure un spațiu propriu, de 4.5 metri pătrați. Între mese ori paturi, din nou va exista o distanță: un metru și jumătate de data această. Evident, triajul epidemiologic și dezinfectarea inclusiv a jucăriilor sunt capitale.

Un mare avantaj îl au grădinițele cu spații exterioare generoase.

Rămâne de văzut cum se vor raporta instituțiile la o posibilă normă care ar interzice folosirea aerului condiționat pentru a evita răspândirea virusului.

Stirea anterioara

Cum recunoaștem infarctul și ce trebuie făcut obligatoriu

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.