Bursele FLEX : Un an de studii gratuit în SUA!

Bursele FLEX : Un an de studii gratuit în SUA!

Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educație Internațională invită liceeni cu cetățenie română să participe la programul FLEX - Future Leaders Exchange Program 2021-2022. 

Programul educațional FLEX este finanțat de către Departamentul de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor din România ocazia de a locui împreună cu o familie americană și de a studia la un liceu american pe parcursul anului academic 2021-2022. Participarea la 

Programul FLEX, aflat acum în al 6-lea an de existență în România este GRATUITĂ. 
În anii de implementare anteriori, FLEX România a oferit bursa către zeci de liceeni români din mai multe județe ale țării, aceștia fiind plasați în Statele Unite ale Americii, în state precum Washington, Texas, Colorado, California, Iowa sau Florida. Programul se adresează în egală măsură și liceenilor cu dizabilități.  

Implementarea programului în Botoșani, prin intermediul Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu”, se înscrie în seria relațiilor excelente de colaborare pe instituația de cultură le-a stabilit de-a lungul timpului cu Ambasada SUA la București. Amintim în această direcție inaugurarea ”American Shelf” la Botoșani, în 2011, de către fostul ambasador al SUA la București, domnul Mark Gitenstein, precum și consolidarea fondului de carte din această donație, în anul 2017, grație amabilității Excelenței Sale Hans G. Klemm, în vizită la Botoșani.

Ce este programul FLEX? 
Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992 iar acum se află în cel de-al 28 lea an de existență. Programul presupune un an școlar întreg de schimb de experiență pentru tinerii liceeni, în Statele Unite ale Americii. Obiectivul programului este să promoveze înțelegerea reciprocă între cetățenii Statelor Unite și țările din regiune, pentru ca liceenii să învețe mai multe despre SUA și să le prezinte americanilor țările lor de origine. 

În 2021-2022, la nivel global, aproximativ 900 de liceeni vor învăța în SUA în cadrul programului FLEX. Fiecare bursier va locui timp de un an de zile ca membru al unei familii americane și va studia într-un liceu american, având toate costurile acoperite prin program. La întoarcerea în România, anul de liceu petrecut în SUA poate fi recunoscut și echivalat. 

Competiția pentru bursele FLEX este bazată pe criterii meritorii și deschisă fără niciun cost elevilor români de clasele IX-XI la momentul înscrierii, născuți între 15 Iulie 2003 - 15 Iulie 2006, ce îndeplinesc condițiile de eligibilitate aferente fiecărui an de selecție. 

Programul FLEX este un program recunoscut de Ministerul Educației. Anul de liceu urmat în SUA poate fi recunoscut la întoarcerea în România, dacă se prezintă toate documentele solicitate de către CNRED și se respectă procedurile aferente

Pentru mai multe detalii legate de felul în care vă puteți înscrie în competiția pentru bursele FLEX, vă invităm să accesați site-ul www.bibliotecabotosani.ro

Stirea anterioara

Curs de instructor sportiv organizat la Botoșani

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.