BURSELE FLEX : Un an de liceu în SUA, gratuit!

BURSELE FLEX : Un an de liceu în SUA, gratuit!

Pentru al patrulea an consecutiv, bursele de studiu puse la dispoziție de Departamentul de Stat al SUA în cadrul programului de schimb de experiență FLEX - Future Leaders Exchange Program se adresează elevilor din România.

Prin acest program, autoritățile americane încurajează elevi de liceu din Europa să vină peste Ocean să studieze gratuit și să realizeze schimburi de experiență cu elevii de pe continentul nord-american, vreme de un an.

Implementarea programului în Botoșani, prin intermediul Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu, se înscrie în seria relațiilor excelente de colaborare pe instituația de cultură le-a stabilit de-a lungul timpului cu Ambasada SUA la București. Amintim în această direcție inaugurarea „American Shelf” la Botoșani, în 2011, de către fostul ambasador al SUA la București, domnul Mark Gitenstein, precum și consolidarea fondului de carte din această donație, în anul 2017, grație amabilității Excelenței Sale Hans G. Klemm, în vizită la Botoșani.

Ce este programul FLEX?
Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992 și este implementat în România din 2015. FLEX este un program al Biroului Educațional și Cultural al Departamentului de Stat SUA, implementat de către American Councils for International Education.

În cei 25 de ani de existență, programul a oferit burse pentru peste 24.000 de liceeni din Europa și Asia Centrală. Programul presupune un an de schimb de experiență pentru tinerii liceeni, în Statele Unite ale Americii și este gratuit.

Fiecare bursier va locui timp de aproximativ 10 luni ca membru al unei familii americane și va studia într-un liceu american. Familiile gazdă sunt selectate de către program, bursierii neputând interveni asupra acestei selecții, neputând alege familia gazdă sau comunitatea în care vor locui.

Competiția pentru bursele FLEX este bazată pe criterii meritorii și deschisă fără niciun cost elevilor români de clasele IX-XI la momentul înscrierii, născuți între 15 Iulie 2001- 15 Iulie 2004, ce îndeplinesc condițiile de eligibilitate aferente fiecărui an de selecție. Programul este dedicat și elevilor cu dizabilități de clasele VIII- XI, indiferent de data nașterii.

Programul FLEX este un program recunoscut de Ministerul Educației. Anul de liceu urmat în SUA poate fi recunoscut la întoarcerea în România, dacă se prezintă toate documentele solicitate de către CNRED și se respectă procedurile aferente

Pentru mai multe detalii legate de felul în care vă puteți înscrie în competiția pentru bursele FLEX, vă invităm să accesați site-ul www.bibliotecabotosani.ro

Stirea anterioara

Bărbat din Hlipiceni cercetat după ce a prezentat la controlul poliției un permis de conducere fals

Stirea Urmatoare

Meteorologii au emis o informare meteo de precipitații slabe, sub formă de ninsoare, în nordul Moldovei

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.