Vot controversat în Austria, românii rămân fără beneficii sociale

Vot controversat în Austria, românii rămân fără beneficii sociale

Parlamentul austriac a votat, joi, un program de reforme sociale prin care străinii şi familiile numeroase vor avea reduse drastic beneficiile sociale.

Deşi cuantumul minim standard al beneficiilor sociale este stabilit la 885 de euro pe lună, străinii vor primi cu 300 de euro mai puţin începând din iunie, cu excepţia situaţiei în care dau dovadă de aptitudini medii de germană sau avansate de engleză, informează agerpres.ro.

Părinţii vor primi 221 şi respectiv 133 de euro pentru primul şi al doilea copil, iar apoi numai 44 de euro pentru fiecare copil în plus. Potrivit unui comentariu dpa, aceste reglementări îi afectează direct pe imigranţi, "care au tendinţa de a avea mai mulţi copii decât austriecii".

Opoziţia liberală şi partidele de stânga au criticat amendamentele reformei beneficiilor sociale, afirmând că adâncesc diviziunile sociale şi alimentează sărăcia.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.